Fotbal: Brazilianul Marcelo, cu 23 de trofee sub culorile lui Real Madrid, l-a egalat pe legendarul Gento

Fundaşul lateral brazilian Marcelo a câştigat, duminică la Riad, odată cu Supercupa Spaniei la fotbal , al 23-lea său trofeu cu echipa Real Madrid şi l-a egalat pe legendarul Paco Gento la capitolul palmares în istoria clubului madrilen, informează AFP.

Chiar dacă nu a intrat decât în ultima parte a jocului (min. 86, în locul compatriotului său Vinicius), Marcelo a putut adăuga un nou titlu palmaresului său impresionant, depăşind un alt jucător emblematic al lui Real Madrid, fostul său prieten Sergio Ramos, care are 22 de trofee cu Real.

Fundaşul brazilian l-ar putea depăşi pe Paco Gento, omul care a cucerit şase trofee ale Ligii Campionilor, dacă Real Madrid câştigă la Liga, Liga Campionilor şi/sau Cupa Regelui, competiţii în care elevii lui Carlo Ancelotti sunt în cursă.

Marcelo, sub culorile lui Real, a câştigat cinci campionate ale Spaniei, patru Ligi ale Campionilor, patru Cupe Mondiale ale Cluburilor, trei Supercupe ale Europei, două Cupe ale Spaniei şi cinci Supercupe ale Spaniei, între care şi cea obţinută duminică la Riad.

Aflat la final de contract în luna iunie, Marcelo nu a jucat prea mult în acest sezon, fiind devansat de francezul Ferland Mendy pe postul de fundaş lateral stânga. El nu a disputat decât şapte meciuri în 2021-2022, după 15 ani petrecuţi la Real Madrid.

El a venit la Real în 2007, de la Fluminense.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal