Fotbal: Brazilianul Neymar, mai scump decât stadionul lui Bayern Munchen, afirmă Rummenigge

Președintele Consiliului director al clubului Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, a afirmat că transferul brazilianului Neymar la Paris Saint-Germain a fost mai scump decât construcția Allianz Arena din Munchen.

"Pe fondul discuției privind transferul lui Neymar, m-am întrebat ce este mai important: Neymar sau Allianz Arena. Trebuie să spun foarte clar că pentru noi Allianz Arena este mai importantă, mai ales că, în total, transferul lui Neymar este mai costisitor", a declarat Rummenigge pentru revista Sport Bild.

Conducătorul lui Bayern a precizat că gruparea germană nu dorește să intre în "nebunia" transferurilor pe sute de milioane de euro, având "o altă filosofie". El s-a declarat convins că fanii bavarezi susțin o astfel de poziție a clubului.

Rummenige, care conduce și Asociația Cluburilor Europene de fotbal (ECA) regretă, totodată, că inițiativa sa și a fostului președinte al UEFA, Michel Platini, de introducere a unui plafon salarial nu a fost susținută de Comisia Europeană.

"În 2011, înainte de crearea Fair Play-ului financiar, am fost de mai multe ori cu Michel Platini la Bruxelles. Scopul a fost de a introduce un plafon salarial la nivel european. Ideea a fost însă respinsă. Nu înțeleg de ce politicienii au respins dorința comună a cluburilor și a Uniunii Europene de Fotbal", a mai spus atacant al naționalei Germaniei.

Parisa Saint-Germain a plătit clauza de reziliere a contractului lui Neymar cu FC Barcelona, în valoare de 222 milioane euro, urmând să-i achite atacantului brazilian un salariu total de 150 milioane euro, în următorii cinci ani.

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Noua consilieră a lui Nicușor Dan: 16 locuințe și tată ofițer de Securitate

3 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

4 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

5 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?