Fotbal: Burleanu - Suntem pregătiţi să organizăm un meci al naţionalei cu spectatori, dar mesajul nostru e unul de precauţie

Fotbal: Burleanu - Suntem pregătiţi să organizăm un meci al naţionalei cu spectatori, dar mesajul nostru e unul de precauţie

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv, că instituţia pe care o conduce este pregătită în acest moment să organizeze un meci al echipei naţionale cu spectatori, dar precizează că în momentul de faţă, în care în România se înregistrează peste 2.000 de cazuri de COVID-19, mesajul său este unul de "precauţie şi vigilenţă".

"Planurile la care am lucrat cu autorităţile pentru revenirea spectatorilor făceau referire la termenul de 1 octombrie. Bineînţeles, situaţia de azi ne dă peste cap, adică vedem peste 2.000 de cazuri într-o zi, vedem spitale care nu mai au paturi la terapie intensivă, prin urmare e o situaţie dramatică. Aşa că mesajul nostru, al Federaţiei Române de Fotbal, este unul de precauţie şi de maximă vigilenţă. Revenind, noi am fost pregătiţi cu acest plan care prevedea între 10 şi 30% din capacitatea unui stadion. Deci noi, cel puţin la nivel de echipă naţională, suntem pregătiţi să organizăm un asemenea meci. În acelaşi timp suntem pregătiţi să susţinem şi cluburile care vor dori să aibă suporteri la meciuri în momentul în care Guvernul ne va permite acest lucru. Mâine aşteptăm un răspuns de la UEFA dacă în această ''fereastră'' de meciuri la nivelul echipelor naţionale vom avea suporteri sau nu. În momentul de faţă ştim că nu vom putea beneficia de suporteri români la meciurile din Islanda şi Norvegia. Aşa că aşteptăm decizii în ceea ce priveşte suporterii echipelor gazdă pentru ''fereastra'' FIFA de acum. Discutăm constant cu Guvernul despre prezenţa spectatorilor pe stadioane şi despre crearea unui cadru pentru ca fotbalul amator să îşi poată relua activitatea. Acestea sunt cele două priorităţi ale noastre şi mă bucur să văd că sunt şi ale celor de la MTS. Acum aşteptăm şi decizii", a menţionat preşedintele.

Burleanu speră ca proiectul companiei spaniole Benel International SA la FC Dinamo, care reprezintă prima investiţie străină în fotbalul românesc, să reuşească.

Întrebat dacă FRF este preocupată să afle cine este patronul clubului Dinamo, preşedintele a răspuns: "Suntem preocupaţi, iar singura posibilitate este în momentul în care clubul depune dosarul de licenţiere. Până acum am avut o singură întâlnire cu noul patronat al FC Dinamo, la care a participat şi Cosmin Contra... iar în urma acesteia concluzia mea e simplă, şi anume că noua structură a acţionariatului chiar îşi doreşte să facă performanţă la Dinamo. Are o viziune modernă, aşa că am încredere. Sunt o persoană care doreşte ca acest proiect să reuşească pentru că e prima investiţie străină în fotbalul românesc. Succesul acestei investiţii se va putea traduce în anii următori în alte investiţii la alte cluburi din România".

Federaţia Română de Fotbal va lua la începutul anului viitor o decizie privind regula Under 21 din Liga I, care dus la situaţii în care antrenorii i-au scos pe jucătorii U21 după doar 1 minut de la debutul partidelor.

"După ce se va întrerupe turul de campionat putem face o analiză. În luna ianuarie vom putea avea o poziţie publică referitor la ce se va întâmpla din următorul sezon competiţional. Pot spune însă că o dată ce am permis cluburilor să facă 5 înlocuiri în loc de 3 situaţia a devenit una alarmantă, adică scoaterea din primul 11 a celui de-al doilea jucător U21. Cred că e un mesaj foarte prost pe care aceşti antrenori îl transmit propriei academii şi propriei comunităţi. Înseamnă că nu ai capacitatea să îţi pregăteşti nişte jucători tineri să stea cel puţin o repriză în teren. De aceea le recomand să se uite în propria academie sau să investească mai mult într-un departament de scouting", a precizat Răzvan Burleanu.
AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…