Fotbal: Campionatul Belgiei - Răzvan Marin a marcat un nou gol pentru Standard Liege

Mijlocaşul român Răzvan Marin a marcat golul echipei Standard Liege, care a terminat la egalitate, 1-1, pe teren propriu cu Sint-Truidense VV, sâmbătă seara, în etapa a 20-a a campionatului de fotbal al Belgiei.

Răzvan Marin a înscris în min. 85, dar oaspeţii au smuls egalarea în min. 90, prin Roman Bezus.

Internaţionalul român a fost integralist la Standard, acesta fiind al doilea său gol în 17 meciuri jucate în campionat. Marin are două goluri în trei partide în Cupa Belgiei.

Royal Excel Mouscron, echipă antrenată de Mircea Rednic, este la al doilea succes consecutiv, 2-1 cu SV Zulte Waregem, pe teren propriu, după o serie de zece etape consecutive fără victorie. Oaspeţii au deschis scorul prin Davy De Fauw (2), dar Selim Amallah (36) a restabilit egalitatea, iar Jonathan Bolingi (71) a marcat golul victoriei din pasa lui Dorin Rotariu. Internaţionalul român a fost introdus de Rednic în min. 34, în locul lui Joyce Lomalisa.

În clasament, pe primul loc se află FC Bruges, cu 50 puncte, urmată de Sporting Charleroi, 39 puncte, RSC Anderlecht, 37 puncte, KAA Gent, 32 puncte, KAA Gent, 32 puncte, Royal Antwerp, echipă antrenată de Ladislau Boloni, 31 puncte, etc. Standard Liege ocupă locul 7, cu 26 puncte, iar Royal Excel Mouscron este pe 8, cu 26 puncte.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Încă un articol despre Peter Thiel...

2 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei

3 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

4 Manevrele PSD la Curtea de Conturi: un loial al lui Ciolacu sau un baron penal

5 Răsturnare de situație în dosarul lui Călin Georgescu: acuzațiile, „simple supoziții”