Fotbal: Campionatul Italiei - Stoian a marcat pentru Crotone; Inter a remizat cu Napoli

Fotbal: Campionatul Italiei - Stoian a marcat pentru Crotone; Inter a remizat cu Napoli

Mijlocaşul român Adrian Stoian a marcat un gol în meciul câştigat de Crotone cu scorul de 4-1 în faţa formaţiei Sampdoria Genova, duminică, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 28-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Victoria reprezintă şi o revanşă luată de antrenorul Walter Zenga în faţa echipei de la care a fost demis în 2015.

Marcello Trotta (6, 36), Adrian Stoian (23) şi Matías Silvestre (85, autogol) au marcat golurile gazdelor, în timp ce pentru Samp a înscris columbianul Duvan Zapata (70). Stoian, care a jucat 63 de minute, a înscris după un penalty ratat de Marcello Trotta.

Fotbalistul român este la al doilea său gol în acest sezon, în 23 de etape.

În derby-ul etapei, Inter a terminat nedecis cu Napoli, 0-0, la Milano, astfel că Juventus a urcat pe primul loc. Vlad Chiricheş nu a făcut parte din lotul napolitanilor.

În alt meci, Lazio a smuls in extremis un punct la Cagliari, 2-2, Immobile egalând în prelungiri (90+5), cu o execuţie cu călcâiul.

Leonardo Pavoletti (25) şi Nicolo Barella (74 - penalty) au marcat golurile sarzilor, iar pentru Lazio a mai punctat Luca Ceppitelli (35, autogol). Fundaşul român Ştefan Radu a jucat tot meciul, primind un cartonaş galben în min. 87.

Rezultate:
Vineri
AS Roma - Torino 3-0
Au marcat: Kostas Manolas 56, Daniele De Rossi 73, Lorenzo Pellegrini 90+3.

Sâmbătă
Hellas Verona - Chievo Verona 1-0
A marcat: Antonio Caracciolo 52.
Deian Boldor a fost rezervă la Hellas şi a primit un cartonaş galben chiar dacă nu a jucat.

Duminică
Fiorentina - Benevento 1-0
A marcat: Vitor Hugo 25.
Alin Toşca a jucat tot meciul la Benevento.

Sassuolo - SPAL Ferrara 1-1
Au marcat: Khouma Babacar 31 - penalty, respectiv Mirco Antenucci 27.
Matteo Politano (Sassuolo) a ratat un penalty în min. 45.

Juventus - Udinese 2-0
A marcat: Paulo Dybala 20, 49.
Gonzalo Higuain (Juventus) a ratat un penalty în min. 38.

Bologna - Atalanta Bergamo 1-0
Au marcat: Marten de Roon 83.

Cagliari - Lazio 2-2
Au marcat: Leonardo Pavoletti 25, Niccolo Barella 74 - penalty, respectiv Luca Ceppitelli 35 (autogol), Ciro Immobile 90+5.

Crotone - Sampdoria 4-1
Au marcat: Marcello Trotta 6, 37, Adrian Stoian 23, Matias Silvestre 85 (autogol, respectiv Duvan Zapata 69.
Trotta a ratat un penalty în min. 23.

Genoa - AC Milan 0-1
A marcat: André Silva 90+4.

Inter Milano - Napoli 0-0

Juventus ocupă primul loc în clasament, cu 71 puncte (27 jocuri), urmată de SSC Napoli, 70 puncte, AS Roma, 56 puncte, Lazio Roma, 53 puncte, Inter, 52 p (27 j), AC Milan, 47 p (27 j), Sampdoria, 44 p (27 j) etc. FC Crotone ocupă locul 16, cu 24 puncte (27 j).
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?