Fotbal: Contra - Au fost două reprize total diferite, jucătorii merită felicitaţi pentru a doua parte

Fotbal: Contra - Au fost două reprize total diferite, jucătorii merită felicitaţi pentru a doua parte

Antrenorul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea cu 1-2 în faţa Suediei , din prima partidă din preliminariile EURO 2020, că au fost două reprize total diferite şi că i-a felicitat pe jucători pentru a doua parte a jocului.

"Au fost două reprize total diferite, o primă repriză în care am fost timizi şi am făcut cadou două goluri, nu am câştigat multe dueluri. A doua repriză a fost total diferită, o altă atitudine, o altă determinare în dueluri, am dat şi gol. La cele două goluri încasate am făcut greşeli copilăreşti. În a doua repriză am ratat şi o ocazie cu Săpunaru, am avut probabil şi un penalty. Trebuie să luăm lucrurile bune, repriza a doua pe care am făcut-o, să rămânem cu ea şi să ne dăm seama că greşelile copilăreşti pe care le-am făcut la cele două goluri ale lor contează foarte mult. Dacă aş avea o baghetă magică să ştiu de ce jucătorii în prima repriză nu au intrat cu aceeaşi determinare şi ambiţie ca în prima repriză aş spune. Am intrat un pic în jucători la pauză şi am spus că din punctul meu de vedere nu este nivelul pe care pot să îl dea ei la un asemenea meci. Am jucat cu două vârfuri pentru că am crezut că putem să surprindem. I-am felicitat pentru a doua repriză şi i-am certat pentru prima repriză, pentru a doua repriză merită să fie felicitaţi", a declarat Cosmin Contra la Pro TV.

Selecţionerul crede în continuare în şansele de calificare ale României la turneul final din 2020: 'De ce să nu avem şanse de calificare? Am pierdut un prim meci, este doar începutul, eu rămân cu senzaţia din a doua repriză. Jucând la nivelul din a doua repriză nu am fi pierdut aici în Suedia'.

Naţionala de fotbal a României a debutat cu stângul în preliminariile EURO 2020, după ce a fost învinsă de Suedia cu scorul de 2-1 (2-0), în Grupa F, sâmbătă seara, pe Friends Arena din Solna.

Suedia s-a impus prin golurile marcate de Robin Quaison (33) şi Viktor Claesson (40), în timp ce pentru tricolori a înscris Claudiu Keşeru (58).

România va juca următorul meci din această campanie cu selecţionata Insulelor Feroe, marţi, la Cluj-Napoca.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
AGERPRES (A-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...