Fotbal: Cristiano Ronaldo - Am o vârstă biologică de 23 ani

Starul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei de fotbal Real Madrid, a afirmat că se simte cu zece ani mai tânăr decât vârsta sa reală (33 ani) şi consideră că va mai putea juca la cel mai înalt nivel încă mulţi ani de acum înainte, informează L'Equipe.

"În acest moment, am o vârstă biologică de 23 de ani. Am încă mult timp înaintea mea. Pot juca până când voi împlini 41 de ani. Mă simt bine, fericit, nu pot să mă plâng", a declarat Ronaldo într-un interviu acordat programului de televiziune El Chiringuito.

Fotbalistul lusitan se pregăteşte în prezent să dispute a treia finală consecutivă de Liga Campionilor cu Real Madrid, care va înfrunta echipa engleză FC Liverpool, sâmbătă seara la Kiev.

Întrebat în legătură cu zvonurile privind transferul brazilianului Neymar la Real, Ronaldo nu s-a arătat prea entuziasmat de această posibilitate.

"Cei mai buni sunt deja la Madrid: Bale, Benzema, Vazquez, Asensio sunt toţi aici", a spus căpitanul selecţionatei Portugaliei.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet