Fotbal: Cristiano Ronaldo va purta tricoul cu numărul 7 şi la Juventus Torino

Portughezul Cristiano Ronaldo va purta tricoul cu numărul 7 la Juventus Torino după ce columbianul Juan Cuadrado, cel care a purtat acest număr sezonul trecut, a anunţat că renunţă la el în favoarea lui Ronaldo.

''Este mai bine să oferi decât să primeşti. Succes în noua aventură'', a scris Cuadrado pe pagina sa de Twitter. Mesajul include şi o fotografie cu el purtând tricoul cu numărul 7 dar inscripţionat cu numele internaţionalului portughez.

Ronaldo a purtat acest număr şi la Manchester United, dar când a semnat pentru Real Madrid, în urmă cu opt ani, a avut numărul 9 până când căpitanul de atunci al ibericilor, Raul, s-a retras, lăsând disponibil numărul 7.

Cristiano Ronado a semnat un contract pe 4 ani cu Juventus Torino, campioana Italiei, care a plătit 112 milioane euro madrilenilor pentru acest transfer. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte