Fotbal: Cupa Germaniei - Bayer Leverkusen, eliminată de o echipă din liga a patra

Echipa Bayer Leverkusen a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei Germaniei la fotbal, înclinându-se la limită după prelungiri în faţa formaţiei de liga a patra Rot-Weiss Essen (scor 1-2), într-o partidă disputată marţi seara.

Micul club din regiunea Ruhr eliminase deja o altă grupare din Bundesliga, Arminia Bielefeld, precum şi o echipă de ligă secundă, Fortuna Dusseldorf, în actuala ediţie a competiţiei.

Rot-Weiss Essen, aflată în prezent pe locul secund în Regionalliga West, după echipa de rezerve a clubului Borussia Dortmund, are un trecut glorios, fiind câştigătoarea primei Cupe a Germaniei după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1953.

Leverkusen, ocupanta locului al cincilea în Bundesliga, a deschis scorul în partida de la Essen în prima repriză a prelungirilor, prin Leon Bailey (105), însă gazdele au restabilit rapid egalitatea, prin Oguzhan Kefkir (108), iar apoi au marcat golul victoriei prin Simon Engelmann (117).

Rezultate:
(+) Rot-Weiss Essen (D4) - Bayer Leverkusen 2-1 după prelungiri
(+) Holstein Kiel (D2) - Darmstadt (D2) 7-6 la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri)
(+) Borussia Dortmund - Paderborn (D2) 3-2 după prelungiri
(+) Werder Bremen - Greuther Furth (D2) 2-0

Miercuri au loc partidele RB Leipzig - VfL Bochum (D2), VfL Wolfsburg - Schalke 04, Regensburg (D2) - FC Koln şi VfB Stuttgart - Borussia Moenchengladbach.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

3 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

4 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății

5 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea