Fotbal: FC Barcelona a obţinut un credit de 500 milioane euro, pentru a-şi refinanţa datoria

Clubul FC Barcelona a obţinut un credit de 500 milioane de euro din partea fondului american de investiţii Goldman Sachs, pentru a-şi putea refinanţa datoria, a anunţat miercuri ziarul "L'Esportiu", citat de agenţia EFE.

Conform unor surse din cadrul clubului de pe Camp Nou, citate de publicaţia catalană, condiţiile fixate pentru acordarea acestui credit "sunt mult mai bune decât le putea oferi orice bancă".

Ultimul bilanţ economic al Barcelonei releva o datorie brută de 1.173 milioane euro, din care 730 milioane euro pe termen scurt. Clubul datorează, între altele, 265 de milioane de euro băncilor şi alte 160 de milioane personalului sportiv.

Împrumutul de 500 de milioane de euro de la Goldman Sachs "va da aer şi stabilitate clubului", potrivit aceleiaşi surse, care adaugă că FC Barcelona va putea respira uşor "în acest sezon şi în cel următor".

Din aceste 500 de milioane, Barca va primi 100 de milioane în următoarele zile, pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile contractuale pe care le are înainte de 30 iunie, precizează "L'Esportiu".
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...