Fotbal: FC Barcelona este dispusă să-l vândă pe brazilianul Coutinho (presă)

FC Barcelona a plătit 120 milioane euro pentru transferul brazilianului Philippe Coutinho de la Liverpool în ianuarie 2018, dar acum campioana Spaniei la fotbal este dispusă să renunţe la jucătorul care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor, relatează ziarul Marca.

Cel mai scump transfer din istoria clubului catalan nu s-a integrat în mecanismul echipei antrenate de Ernesto Valverde şi nu a preluat rolul lui Andres Iniesta.

În primele patru luni ale sezonului, Coutinho, 26 ani, a jucat la nivelul preconizat, dar apoi randamentul lui a scăzut considerabil şi brazilianul pare să nu mai iasă din cercul vicios al prestaţiilor modeste.

Clubul catalan este dispus să asculte oferte pentru Coutinho, deşi transferul său făcea parte dintr-o strategie gândită pentru viitor. Barca nu va accepta oferte sub 100 milioane euro, dar în acest moment puţine sunt cluburile care îşi permit o asemenea investiţie.

Manchester United, Arsenal sau PSG sunt cluburile care au tatonat deja această pistă, iar la clubul parizian, unde Neymar are o relaţie deosebită cu Coutinho, ar putea fi cel mai interesat.

În acest sezon la Barcelona, Coutinho a disputat 41 meciuri în toate competiţiile şi a marcat nouă goluri.

Venirea din vară a olandezului Frenkie De Jong deschide uşa plecării unui alt mijlocaş. Croatul Ivan Rakitic este o opţiune pentru despărţire în vară, dar la 32 ani acesta nu va aduce la fel de mulţi bani ca brazilianul. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi