Fotbal: FCSB a anunţat transferul atacantului polonez Lukasz Gikiewicz

Gruparea FCSB a anunţat joi achiziţionarea atacantului polonez Lukasz Gikiewicz, care va evolua la echipa pregătită de Bogdan Andone până la sfârşitul sezonului 2019-2020.

"Sunt foarte fericit că am primit această şansă, de a juca pentru un club imens, cu o istorie extraordinară. Este o onoare pentru mine să port acest tricou şi voi da totul pentru a ajuta echipa. Sper, cu voia lui Dumnezeu, să câştigăm titlul de campioni", a declarat Gikiewicz.

Atacantul polonez, în vârstă de 31 de ani, va purta tricoul cu numărul 27.

Lukasz Gikiewicz a evoluat, în Polonia, pentru Drweca NML, Olimpia Elblag, Wigry Suwalki, Unia Janikowo, Polonia Bytom, LKS Lodz sau Slask Wroclaw, cu ultima formaţie câştigând titlul de campion şi Supercupa Poloniei, în 2012.

În cariera sa a mai evoluat la cluburi din Europa şi Asia precum Omonia Nicosia, Tobol Kostanai, AEL Limassol, Levski Sofia, Ratchaburi FC, Al-Wahda, BEC Tero Sasana, Al-Faisaly, Al-Batin şi Hajer. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …