Fotbal: FRF a decis să aplice în competiţiile interne protocolul medical practicat de UEFA

Fotbal: FRF a decis să aplice în competiţiile interne protocolul medical practicat de UEFA

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, marţi, să aplice pentru viitor sezon competiţional un nou protocol medical pentru combaterea COVID-19, asemănător celui practicat de UEFA în competiţiile internaţionale.

"Am luat decizia să urmăm modelul UEFA. Asta presupune ca în cazul în care vom avea jucători sau membri ai staff-ului cu COVID-19 vom urma acelaşi protocol pe care îl aplică şi UEFA la competiţiile europene. Fiecare echipă va trebui să îndeplinească două condiţii, să aibă un număr de cel puţin 13 jucători, cel puţin un portar şi să pună la dispoziţia organizatorului avizul DSP-ului în cazul în care ne aflăm în această situaţie de anchetă", a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, la finalul şedinţei.

Oficialul FRF a precizat că un meci poate fi reprogramat o singură dată, conform deciziei de marţi: "Un meci se poate reprograma, dar nu mai devreme de 7 zile, o singură dată. Dacă la finalul unei faze competiţionale o echipă va înregistra meciuri restante, echipa respectivă va pierde meciul respectiv cu 3-0. La nivel Ligii I, ne referim la campionatul regular, tur-retur".

În situaţia în care unul sau mai mulţi jucători sau oficiali ai unui club sunt testaţi pozitiv pentru COVID-19, meciul se va desfăşura conform programării iniţiale dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- clubul poate înscrie în raportul de arbitraj cel puţin 13 jucători (din care cel puţin un portar)
- clubul poate prezenta cu cel puţin 6 ore înaintea orei de începere a jocului acordul DSP cu privire la faptul că echipa respectivă poate disputa jocul conform programării forului organizator.

În cazul în care clubul în cauză nu poate îndeplini oricare dintre condiţiile acestea, jocul nu se va mai disputa, urmând ca partida să fie reprogramată. Meciul va fi reprogramat o singură dată, în prima dată disponibilă, dar nu mai devreme de 7 zile.

În situaţia în care la finalul primei faze a campionatului (sezonul regular pentru Liga I şi Liga a II-a şi tur/retur pentru Liga a III-a), vor exista partide restante şi nu va mai fi nicio dată disponibilă, cluburile din cauza cărora nu s-au putut disputa jocurile restante vor pierde meciurile respective cu 0-3.

Dacă va exista situaţia în care vor exista jocuri ce nu s-au putut disputa deoarece ambele cluburi nu au îndeplinit oricare dintre condiţiile menţionate anterior, ambele echipe vor pierde jocul 0-3, fără a se adăuga vreun punct în clasament pentru cele două cluburi, precizează frf.ro.

Aceeaşi prevedere se va aplica şi la finalul play-off-ului / play-out-ului. Prin excepţie, partidele din Cupa României şi jocurile de baraj nu se pot reprograma.
AGERPRES (A, AS/autor: Adrian Ţone, editor: Marius Ţone, editor online: Anda Badea)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 De citit!

3 Așa arată o gură care tocmai a primit o sinecură...

4 Le dă bine Lăzăroiu, din când în când...

5 Așa o fi?