Fotbal: Gazonul natural de pe Arena Naţională ar putea fi schimbat cu unul hibrid pentru EURO 2020

Fotbal: Gazonul natural de pe Arena Naţională ar putea fi schimbat cu unul hibrid pentru EURO 2020

Gazonul natural de pe Arena Naţională, care a fost montat de Primăria Capitalei cu 240.000 de euro la sfârşitul lunii august, ar putea fi schimbat cu unul hibrid în vederea găzduirii celor patru meciuri programate la Bucureşti în cadrul EURO 2020.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că sunt discuţii privind înlocuirea gazonului natural cu unul hibrid. În prezent, singurul gazon hibrid (natural şi artificial) din România este cel montat la începutul lunii noiembrie pe Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova.

"A început deja procesul de modernizare la Arena Naţională pentru EURO 2020, dar în perioada următoare vom intra într-o fază mult mai accelerată. Gazonul este un aspect pe care noi şi Primăria îl avem în vedere. Pentru că şi noi ne dorim să avem un gazon optim, pentru că acest lucru va conta cel mai mult. Acum este această discuţie dacă vom avea un gazon natural sau un gazon hibrid. Noi ca ţară suferim foarte mult, nu ştim cum să întreţinem suprafeţele de joc, e o chestiune foarte, foarte ciudată", a spus Burleanu.

"Ne dorim ca Arena Naţională să fie un model pentru toate celelalte stadioane din ţară în ceea ce priveşte facilităţile sportive. Astfel, urmează să se realizeze un acces mai facil către Arena Naţională, în special în ceea ce priveşte ultimul kilometru, de aceea se pot vedea multe intervenţii în infrastructură. Ne dorim o diferenţiere mult mai clară a fluxului pietonal de cel auto. De asemenea se va schimba controlul de acces în stadion, aşa cum vom regăsi pentru EURO 2020 mai multe facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, mă refer aici la spaţii speciale amenajate, cu comentarii audio pentru nevăzători. În plus, se va modifica şi tribuna media, care va creşte la 500 de locuri pentru jurnalişti", a adăugat.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale