Fotbal: Germanul Stefan Kuntz, noul selecţioner al Turciei (oficial)

Fotbal: Germanul Stefan Kuntz, noul selecţioner al Turciei (oficial)

Antrenorul german Stefan Kuntz, selecţioner al naţionalei Under 21 a Germaniei, a fost numit duminică pe banca tehnică a primei reprezentative a Turciei, în locul lui Senol Gunes care a părăsit acest post, a anunţat Federaţia turcă de fotbal (TFF), potrivit Reuters.

''Conducerea TFF a fost de acord cu termenii contractului şi anunţă numirea lui Stefan Kuntz pe banca tehnică a primei reprezentative a Turciei'', se arată într-un comunicat al Federaţiei.

Stefan Kuntz va fi prezentat oficial în cursul zilei de luni.

Kuntz, în vârstă de 58 de ani, a jucat un sezon la Beşiktaş în 1995-1996. Cu naţionala U21 a Germaniei a obţinut titlul european în 2017 şi 2021, iar în 2019 echipa a fost vice-campioană.

După cum se ştie, selecţionata U21 a Germaniei, pregătită de Kuntz, a fost adversara echipei similare a României la Campionatul European de fotbal Under 21, în această primăvară, meciul dintre cele două formaţii, disputat la Budapesta, încheindu-se la egalitate, 0-0.

În urmă cu zece zile, Federaţia turcă de fotbal anunţa separarea de selecţionerul Senol Gunes prin înţelegere amiabilă, după înfrângerea usturătoare suferită în preliminariile CM 2022 în faţa Olandei (6-1).

Gunes şi Federaţia turcă de fotbal au ajuns la un acord privind încheierea contractului înainte de termen.

''În urma discuţiilor cu antrenorul nostru principal s-a decis de comun acord să ne separăm drumurile'', se arăta atunci într-un comunicat al Federaţiei turce.

La baza deciziei Federaţiei au stat şi rezultatele extrem de slabe ale naţionalei la turneul final al EURO 2020.

Naţionala Olandei a surclasat Turcia cu 6-1 pe teren propriu, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2022.

În iulie, după eşecul de la EURO 2020, Senol Gunes declara că intenţionează să continue pe banca tehnică a primei reprezentative în ciuda eliminării echipei încă din faza grupelor.

Gunes a admis atunci că rezultatele elevilor săi au fost ''dezamăgitoare'' la turneul final, iar jucătorii au suferit o adevărată ''traumă'', însă a arătat că toată lumea ''va învăţa din greşeli'' în perspectiva atingerii obiectivului major al Turciei, calificarea la CM 2022 din Qatar.

Turcia a încheiat pe ultimul loc în Grupa A la EURO 2020, cu 0 puncte, pierzând toate cele trei partide (0-3 cu Italia, 0-2 cu Ţara Galilor şi 1-3 cu Elveţia), Senol Gunes fiind aspru criticat de presa sportivă din ţara sa. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ucraina a publicat Lista localităților în care locuiesc în mod tradițional persoane aparținând minorităților naționale

2 România, performanță unică în UE. Daniel Dăianu: Să cobori deficitul de la peste 9% spre 6% este un act remarcabil. „Era devastator”

3 Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”

4 S-a întâmplat și în România... / „Fiica de 13 ani a dascălului luptă încă pentru viața ei” / Profesor din Ungaria, ucis de un soldat american care a intra…

5 Situație critică în tunelul de sub Canalul Mânecii. Circulația tuturor trenurilor Eurostar a fost anulată