Fotbal: Griezmann, cel mai bun marcator din istoria clubului Atletico Madrid în Liga Campionilor

Atacantul internațional francez Antoine Griezmann, grație golului înscris în meciul de marți cu Bayer Leverkusen, din prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului Atletico Madrid în Champions League, cu 13 realizări.

La al 29-lea meci european cu "Colchoneros", Griezmann l-a depășit pe Luis Aragones, golgheter cu 12 goluri între anii 1964 și 1974.

Griezmann, în vârstă de 25 de ani, a înscris al doilea gol al meciului, în minutul 25, la o pasă a compatriotului său Kevin Gameiro. Atletico conducea cu 2-0 la pauza meciului cu Leverkusen, încheiat cu victoria madrilenilor cu 4-2 .

Aragones, fost selecționer al Spaniei, a încetat din viață pe 1 februarie 2014 la vârsta de 75 de ani.

AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea)


populare
astăzi

1 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

2 De citit acest material despre vortexul polar

3 Orașul din România numit „bijuterie secretă” de doi turiști italieni

4 Suma uriașă cerută de meșteri după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro

5 Lovitură pentru Ilie Bolojan în Parlament, în timp ce PSD își împarte liniștit funcțiile la NATO