Fotbal: Ibrahimovic, interesat să continue la AC Milan

Zlatan Ibrahimovic, care va împlini 40 ani în octombrie, se gândeşte să continue la AC Milan şi să semneze un nou contract, a anunţat starul suedez, citat de Reuters.

Ibrahimovic s-a alăturat lui AC Milan în decembrie 2019 şi contractul lui va expira în iunie, la finalul sezonului 2020-2021. Deşi accidentările l-au marcat în acest sezon, atacantul suedez crede că mai poate juca în Serie A, una dintre cele mai puternice ligi europene. În doar şapte meciuri din actualul campionat, Ibrahimovic a marcat zece goluri.

''Atât timp cât sunt bine, voi continua. Contractul meu va expira în iunie şi vom discuta despre asta. Nu vreau să fiu prins într-o situaţie de impas sau să îmi încurc clubul. Din acest motiv am semnat pentru şase luni şi apoi mi-am reînnoit contractul. Sunt pentru libertatea de alegere. Am ales Milan pentru că era cea mai dificilă provocare. Cu tot respectul, văd Atalanta în Liga Campionilor şi nu pe Milan. A trebuit să schimb această situaţie'', a declarat Ibrahimovic pentru Corriere dello Sport.

Suedezul a surprins multă lume când a revenit în Serie A, după ce a jucat la Juventus, Inter Milano şi AC Milan, între 2004 şi 2012.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii