Fotbal: Ionuţ Radu, în vizorul unor cluburi ca Arsenal şi West Ham (presă)

Portarul român Ionuţ Radu, care şi-a pierdut postul de titular la Genoa, este în vizorul cluburilor engleze Arsenal şi West Ham United, al grupării franceze Nice, dar şi al echipelor italiene Fiorentina şi Torino, informează FcInterNews.it.

Cluburile interesate de Radu doresc să-l transfere definitiv pe goalkeeperul împrumutat de Inter Milano la Genoa. Inter nu acceptă însă decât să-l împrumute pe Radu la altă formaţie până la finalul sezonului. Dacă acest lucru nu va fi posibil, Radu va reveni la Milano să se antreneze cu jucătorii lui Inter.

Radu, care are 22 de ani, a fost împrumutat de Inter Milano la Genoa în vara lui 2018, împrumutul său fiind valabil până în vara acestui an. Până duminică românul a fost titular la Genoa în toate meciurile din acest campionat. Noul antrenor al echipei, Davide Nicola, se bazează în Serie A pe Mattia Perin, recent împrumutat de la Juventus.

Radu a fost titular joi la Genoa pentru prima oară în acest an , în partida pe care echipa sa a pierdut-o la loviturile de departajare pe terenul lui Torino (scor 3-5), în optimile de finală ale Cupei Italiei.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte