Fotbal: Joachim Loew, pe banca tehnică a naţionalei Germaniei până în 2022

Antrenorul echipei naţionale de fotbal a Germaniei, Joachim Loew (58 de ani), şi-a prelungit, marţi, contractul cu Federaţia germană până în anul 2022, anunţă DPA.

Conducerea Federaţiei Germane de Fotbal a anunţat totodată că au fost prelungite până în 2022 şi contractele antrenorului secund Thomas Schneider şi antrenorului cu portarii, Andreas Koepke.

"Îi mulţumesc preşedintelui federaţiei, Reinhard Grindel, secretarului general Friedrich Curtius şi întregii Federaţii pentru sprijinul şi încrederea pe care ne-au acordat-o'', a spus Loew.

Joachim Loew este selecţionerul Germaniei din 2006. Cu el pe banca tehnică, Germania a ajuns de două ori în semifinalele Cupei Mondiale, în 2006 şi 2010, şi a câştigat trofeul suprem în 2014.

Germania face parte din Grupa F la Cupa Mondială din Rusia 2018, alături de Mexic, Suedia şi Coreea de Sud. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Marius Ţone, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă