Fotbal: Liga Campionilor - Nu avem nicio scuză, recunoaşte antrenorul Barcelonei

Fotbal: Liga Campionilor - Nu avem nicio scuză, recunoaşte antrenorul Barcelonei

Ernesto Valverde, antrenorul lui FC Barcelona, a recunoscut că echipa sa nu are ''nicio scuză" după umilitorul eşec suferit pe terenul lui Liverpool (scor 0-4) , în urma căruia spaniolii au ratat calificarea în finala Ligii Campionilor la fotbal.

"Este un rezultat teribil pentru noi şi pentru fanii noştri. Nu avem nicio scuză după o astfel de răsturnare de scor. Eram pregătiţi după ceea ce s-a întâmplat anul trecut (când Barca a fost eliminată după un scenariu asemănător de AS Roma), dar s-a întâmplat din nou. Jucătorii mei au început bine meciul, au avut reacţie după primul gol al englezilor, ne-am creat ocazii, dar apoi au încasat două goluri în doar două minute. Iar după cel de-al patrulea gol s-a terminat, nu am mai putut riposta", a declarat Valverde la finalul jocului de pe Anfield.

"Următoarele zile vor fi foarte grele pentru noi. Acum suntem devastaţi, nimeni nu dorea să se întâmple aşa ceva, dar iată că s-a întâmplat. Am pierdut într-o manieră foarte dureroasă. Aceasta a fost prima noastră înfrângere în Liga Campionilor (în acest sezon, n. red.), însă am fost eliminaţi", a mai spus antrenorul Barcelonei.

Chestionat în legătură cu viitorul său pe banca tehnică a formaţiei catalane, Ernesto Valverde a răspuns: "Nu ştiu. Adevărul este că nu am avut timp în multe lucruri, iar acum suntem aici. Antrenorul trebuie să îşi asume responsabilitatea".

Învinsă în meciul cu 3-0, pe Camp Nou, FC Liverpool a întors rezultatul pe teren propriu, impunându-se cu 4-0 graţie "dublelor" belgianului Divock Origi (7, 79) şi olandezului Georginio Wijnaldum (54, 56), introdus în joc după pauză.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro