Fotbal: Lionel Messi (FC Barcelona), indisponibil trei săptămâni după o fractură la braţ

Căpitanul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, accidentat în partida de sâmbătă contra celor de la Sevilla (4-2), a fost diagnosticat cu o fractură la braţul drept şi va fi indisponibil în jur de trei săptămâni, a anunţat clubul catalan.

''Messi s-a ales cu o fractură a osului radius de la braţul drept. Durata absenţei sale este estimată în jurul a trei săptămâni'', se arată într-un comunicat al grupării.

Starul argentinian va lipsi astfel de la partidele contra lui Inter Milano, din Liga Campionilor, de săptămâna viitoare, dar şi de la celebrul derby al campionatului, contra lui Real Madrid, de duminica viitoare.

Este posibil însă ca Messi să fie recuperat pentru o altă întâlnire şoc din La Liga, contra echipei Atletico Madrid, pe 24 noiembrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

3 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Rețeaua de la UAIC Iași / cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader de foștii săi studenți