Fotbal: Manchester City, în sferturile Ligii Campionilor, după 2-1 cu Real Madrid

Manchester City s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 2-1 (1-1), vineri seara, pe Etihad Stadium, în manşa secundă a optimilor de finală.

City s-a impus cu acelaşi scor ca în tur, prin golurile marcate de Raheem Sterling (9) şi Gabriel Jesus (68), respectiv Karim Benzema (28). Ambele goluri ale echipei antrenate de Pep Guardiola s-au marcat după erori ale fundaşului francez Raphael Varane.

Real nu l-a avut în acest meci pe fundaşul Sergio Ramos, suspendat. Madrilenii au avut ocazii bune prin Benzema şi Eden Hazard, dar portarul Ederson s-a opus de fiecare dată.

În sferturile de finală, Manchester City o va înfrunta pe Lyon, sâmbătă, la Lisabona, pe stadionul Jose Alvalade.

Liga Campionilor va continua sub forma unui mini-turneu la Lisabona, cu sferturi de finală, semifinale şi finală, toate în manşe unice.

La Manchester evoluat echipele:
Manchester City: Ederson - Walker, Fernandinho (căpitan), Laporte, Cancelo - De Bruyne, Rodri (Otamendi, 89), Gundogan - Foden (B. Silva, 67), Gabriel Jesus, Sterling (D. Silva, 81). Antrenor: Josep Guardiola.
Real Madrid:
Courtois - Dani Carvajal (Lucas Vazquez, 83), Militao, Varane, F. Mendy - Modric (Fede Valverde, 83), Casemiro, Kroos - Rodrygo (Marco Asensio, 61), Benzema (căpitan), E. Hazard (Jovic, 83). Antrenor: Zinedine Zidane.

Arbitru: Felix Brych (Germania).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni...

2 „Da. Voi candida”

3 Lovitură de teatru / Soția lui Vadim Ermolaev nu a fost printre victime, o altă femeie este grav rănită

4 „Campion la cheltuieli, Sorin Grindeanu” / Scandalul Nordis: Păgubiții denunță tergiversări în justiție și acuză politicieni, inclusiv președintele PSD,…

5 Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Estimările meteorologilor până la sfârșitul lunii iulie