Fotbal: Mircea Lucescu, în topul celor mai buni antrenori în activitate, stabilit de L'Equipe

Românul Mircea Lucescu, care pregătește în acest sezon echipa rusă Zenit Sankt Petersburg, a fost inclus de cotidianul sportiv L'Equipe în topul celor mai buni 50 de antrenori în activitate din fotbalul mondial.

Conform publicației franceze, Lucescu este "cel mai titrat antrenor" din acest clasament, fiind mai descris drept "un poliglot erudit", care "a dorit întotdeauna să deschidă noi orizonturi jucătorilor săi, încurajându-și să meargă la teatru și să lectureze cărți, mai degrabă decât să iasă în baruri de noapte".

L'Equipe prezintă și palmaresul reputatului antrenorul român, care cuprinde 12 titluri de campion, 9 cupe naționale și o Cupă UEFA. "Tehnicianul român a cucerit majoritatea acestor trofee cu Șahtior Donețk, pe care a antrenat-o timp de 12 ani. El a părăsit Ucraina în vara trecută, când a preluat-o pe Zenit Sankt Petersburg.", scrie ziarul din Hexagon.

Lucescu (71 ani) "nu va câștiga probabil campionatul în acest sezon (cu Zenit), el care a fost campion cu toate cluburile pe care care a trecut începând din 1999, indiferent dacă a fost vorba de Rapid București (1999), Galatasaray (2002) sau Beșiktaș (2003)", menționează L'Equipe.

Antrenorul român devansează tehnicieni reputați în acest clasament, precum chilianul Manuel Pellegrini, uruguayanul Oscar Washington Tabarez, brazilianul Luiz Felipe Scolari, italianul Giovanni Trapattoni sau suedezul Lars Lagerback.

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte