Fotbal: Naționala României a coborât pe locul 47 în clasamentul FIFA

Fotbal: Naționala României a coborât pe locul 47 în clasamentul FIFA

Naționala României a coborât opt locuri și ocupă poziția a 47-a în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dat publicității joi.

Locul 47 reprezintă cea mai slabă clasare a tricolorilor în ierarhia mondială după 2012, când România ajunsese chiar pe locul 57 (cel mai slab din istoria clasamentului FIFA).

În urmă cu exact un an (7 aprilie 2016), România se afla pe poziția a 19-a în clasamentul FIFA și se gândea la participarea sa la EURO 2016.

În ultimul său meci, disputat luna trecută, România a remizat cu Danemarca, 0-0, la Cluj-Napoca, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Dintre adversarele echipei antrenate de Christoph Daum în campania pentru CM 2018, Polonia ocupă cel mai bun loc, 11, urcând o poziție față de luna trecută. Danemarca a coborât trei locuri și se afl acum pe 51, Muntenegru a urcat două locuri, până pe 62, Armenia a reușit un spectaculos salt de 18 locuri, până pe 67, iar Kazahstan a coborât 11 locuri, fiind acum pe 105.

În luna iunie, pe lângă meciul oficial cu Polonia, din preliminariile CM 2018, România va juca și un meci amical cu Chile, formație care se găsește pe locul patru în lume.

Brazilia este noul lider al clasamentului FIFA, după ce a făcut rocada cu Argentina. Podiumul este completat de campioana mondială Germania, care și-a păstrat locul.

Clasamentul FIFA pe luna aprilie (următoarea ierarhie va fi publicată pe 4 mai):
1 (2). Brazilia 1.661 puncte
2 (1). Argentina 1.603
3 (3). Germania 1.464
4 (4). Chile 1.403
5 (7). Columbia 1.348
6 (6). Franța 1.294
7 (5). Belgia 1.281
8 (8). Portugalia 1.259
9 (11). Elveția 1.212
10 (10). Spania 1.204
11 (12). Polonia 1.183
12 (15). Italia 1.165
13 (12). Țara Galilor 1.119
14 (14). Anglia 1.103
15 (9). Uruguay 1.097
16 (17). Mexic 1.072
17 (18). Peru 1.042
18 (16). Croația 1.016
19 (20). Egipt 910
20 (19). Costa Rica 902
21 (23). Islanda 872
22 (26). Turcia 863
23 (30). SUA 846
23 (25). Slovacia 846
25 (22). Ecuador 839
26 (35). Irlanda de Nord 823
26 (24). Irlanda 823
28 (33). Iran 820
29 (29). Bosnia&Herțegovina 815
30 (32). Senegal 805
31 (27). Ungaria 801
32 (21). Olanda 792
33 (32). Camerun 779
34 (45). Suedia 768
35 (36). Burkina Faso 765
36 (34). Austria 762
37 (31). Ucraina 761
38 (43). Paraguay 738
39 (46). Grecia 730
40 (41). Nigeria 726
41 (38). RD Congo 712
42 (37). Tunisia 701
43 (40). Coreea de Sud 700
44 (51). Japonia 685
45 (43). Ghana 682
46 (42). Cehia 679
47 (39). România 676
48 (57). Côte d'Ivoire 672
49 (52). Serbia 671
50 (55). Australia 661
51 (48). Danemarca 657
................................
62 (64). Muntenegru 560
67 (85). Armenia 527
105 (94). Kazahstan 325

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…