Fotbal: Naționala României, în continuare pe locul 19 în clasamentul FIFA

Naționala de fotbal a României se menține pe locul 19 în clasamentul FIFA, în luna aprilie, având 920 de puncte, pe aceeași poziție fiind și în luna martie, informează vineri site-ul FRF.

Potrivit sursei, Argentina a rămas în fruntea ierarhiei, cu 1.532 de puncte, fiind urmată de precedentul lider, Belgia, cu 1.364 de puncte și de Chile, 1.348. Urmează Columbia (1.337) și Germania (1.309), în timp ce Spania, reprezentativa în fața căreia România a remizat, pe 27 martie, la Cluj-Napoca, ocupă poziția a 6-a, cu 1.277 de puncte.

Adversarele ''tricolorilor'' la Campionatul European din vară se află pe următoarele locuri: 14.Elveția (974 pct.), 21. Franța (907) și 45.Albania (632).

Selecționatele pe care România le va întâlni în campania de calificare la Campionatul Mondial 2018 din Rusia se clasează astfel: 27.Polonia (821), 41.Danemarca (686), 94.Muntenegru (365), 110.Armenia (316), 117. Kazahstan (300 pct).

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

3 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată