Fotbal: PSG, a treia echipă calificată în optimile Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain a devenit a treia echipă calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după Juventus Torino şi Bayern Munchen.

PSG a reuşit a patra sa victorie consecutivă în Grupa A, 1-0 cu FC Bruges, într-un meci în care belgienii au ratat un penalty. Parizienii nu au pierdut acasă în faza grupelor în 23 de partide, obţinând 18 victorii şi 5 egaluri.

Real Madrid a reuşit scorul serii, 6-0 cu Galatasaray, la care atacantul român Florin Andone a jucat doar în prima repriză la formaţia turcă. Rodrygo, la doar 18 ani, a realizat o triplă, Benzema o dublă, celălalt gol fiind reuşit de Sergio Ramos.

Tottenham a surclasat-o pe Steaua Roşie, chiar la Belgrad, cu 4-0, golurile fiind marcate de Lo Celso, Son (două) şi Eriksen.

Atalanta a obţinut primul său punct în Champions League, după 1-1 la Bergamo cui Manchester City, la capătul unui meci cu multe evenimente. ''Cetăţenii'' au deschis scorul prin Sterling şi au ratat un penalty înainte de pauză prin Gabriel Jesus. Atalanta a egalat după pauză prin Pasalic şi a avut şansa victoriei pe final, după ce portarul de rezervă Bravo a fost eliminat (81), iar în poartă a intrat fundaşul Kyle Walker.

Meciul, de la Zagreb, dintre echipa locală Dinamo şi Şahtior Doneţk a avut un finala dramatic, cu patru goluri marcate pe final. Campioana Ucrainei a deschis scorul, Dinamo a egalat, iar în ultimele zece minute, când echipele erau reduse la zece oameni, a marcat de două ori şi se părea că va obţine victoria. Junior Moraes (90+3) a redus din diferenţă, iar Tete (90+8 - penalty) a marcat golul egalării în ultimele secunde ale timpului adiţional.

Bayer a obţinut primele sale puncte în grupă, după 2-1 cu Atletico Madrid.

Rezultate:
Grupa A
Paris Saint-Germain - FC Bruges 1-0
A marcat: Mauro Icardi 22.
Mbaye Diagne (FC Bruges) a ratat un penalty în min. 76.

Real Madrid - Galatasaray Istanbul 6-0
Au marcat: Rodrygo 4, 7, 90+3, Sergio Ramos 14 - penalty, Karim Benzema 45, 81.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Paris Saint-Germain 4 4 0 0 10-0 12
2 Real Madrid 4 2 1 1 9-5 7
3 FC Bruges 4 0 2 2 2-8 2
4 Galatasaray 4 0 1 3 0-8 1

Grupa B
Bayern Munchen - Olympiakos Pireu 2-0
Au marcat: Robert Lewandowski 69, Ivan Perisic 89.

Steaua Roşie Belgrad - Tottenham Hotspur 0-4
Au marcat: Giovani Lo Celso 34, Heung-Min Son 57, 61, Christian Eriksen 85.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Bayern Munchen 4 4 0 0 15-4 12
2 Tottenham Hotspur 4 2 1 1 13-9 7
3 Steaua Roşie 4 1 0 3 3-13 3
4 Olympiakos 4 0 1 3 5-10 1

Grupa C
Atalanta Bergamo - Manchester City 1-1
Au marcat: Mario Pasalic 49, respectiv Raheem Sterling 7.
Gabriel Jesus (City) a ratat un penalty în min. 43.
Cartonaş roşu: Claudio Bravo (City, 81).

Dinamo Zagreb - Şahtior Doneţk 3-3
Au marcat: Bruno Petkovic 25, Luka Ivanusec 83, Arijan Ademi 89, respectiv Alan Patrick 13, Junior Moraes 90+3, Tete 90+8 - penalty.
Cartonaş roşu: Nikola Moro (Dinamo) 74, Marlos (Şahtior Doneţk) 79.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Manchester City 4 3 1 0 11-2 10
2 Dinamo Zagreb 4 1 2 1 9-7 5
3 Şahtior Doneţk 4 1 2 1 7-9 5
4 Atalanta 4 0 1 3 3-12 1

Grupa D
Lokomotiv Moscova - Juventus Torino 1-2
Au marcat: Aleksei Miranciuk 12, respectiv Aaron Ramsey 4, Douglas Costa 90+3.

Bayer Leverkusen - Atletico Madrid 2-1
Au marcat: Thomas Partey (autogol) 41, Kevin Volland 55, respectiv Alvaro Morata 90+4.
Cartonaş roşu: Nadiem Amiri (Bayer) 84.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Juventus 4 3 1 0 9-4 10
2 Atletico Madrid 4 2 1 1 6-4 7
3 Lokomotiv Moscova 4 1 0 3 4-7 3
4 Bayer Leverkusen 4 1 0 3 3-7 3

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Președintele a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor crește anual cu rata inflației!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 FAKE de proporții! Firea, preoteasa neagră a PSD, o îngroapă și pe Dăncilă! Oamenii sunt indignați de ce a put…

4 CULISE / Replica lui Manda care-a făcut-o pe Dăncilă să plângă: „Nu vreți dvs. să vorbiți în engleză?”

5 Primul pas spre fuziune? Un lider PMP, numit secretar general adjunct al guvernului Orban

recomandări

Te ia DNA: Toma Vărgatu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cea mai rapidă mașină din lume e aproape gata