Fotbal: PSG s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după 2-0 cu Borussia Dortmund

Fotbal: PSG s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după 2-0 cu Borussia Dortmund

Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, miercuri, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0 (2-0), pe teren propriu, manşa a doua a optimilor de finală.

După 1-2 la Dortmund, PSG a reuşit să obţină calificarea în sferturi după un foarte bun meci tactic, câştigat prin golurile marcate de Neymar (28) şi Juan Bernat (45+1).

Antrenorul Thomas Tuchel a pus capăt unei serii de trei eliminări consecutive ale parizienilor în optimile de finală.

Borussia a avut prima ocazie notabilă, în min. 19, când Sancho a trimis din voleu, dar balonul a ocolit ţinta. PSG a replicat imediat, printr-un şut al lui Cavani (25), scos în corner de Buerki.

Campioana Franţei a deschis scorul în min. 28, când Neymar a reluat cu capul mingea centrată din corner de Di Maria.

Sancho (38) l-a testat pe portarul Navas cu un şut din marginea careului, dar Navas a reţinut fără emoţii.

Parizienii au marcat al doilea gol în prelungirile primei reprize, prin Bernat (45+1), din centrarea lui Sarabia.

Buerki a fost providenţial în repriza secundă, la şutul lui Di Maria, din lovitură liberă (54).

Borussia a ieşit tot mai mult la atac, în căutarea golului, dar şutul lui Zagadou (61) a fost blocat, iar Brandt nu a avut succes la cele două încercări ale sale, în min. 73 a trimis puţin alături de poartă, iar în min. 77 şutul său a fost blocat de Gueye.

Paris Saint-Germain - Borussia Dortmund 2-0 (2-0)
Au marcat: Neymar (28), Juan Bernat (45+1).
Paris, Parc des Princes
Liga Campionilor - optimi de finală (retur)
În tur: 1-2.

Au evoluat echipele:
PSG: 1. Keylor Navas - 4. Thilo Kehrer, 5. Marquinhos (căpitan), 3. Presnel Kimpembe, 14. Juan Bernat - 11. Angel Di Maria (20. Layvin Kurzawa, 79), 8. Leandro Paredes (35. Tanguy Kouassi, 90+2), 27. Idrissa Gueye, 10. Neymar - 19. Pablo Sarabia (7. Kylian Mbappe, 64), 9. Edinson Cavani. Antrenor: Thomas Tuchel.
Rezerve neutilizate: 16. Sergio Rico - 18. Mauro Icardi, 22. Abdou Diallo, 23. Julian Draxler.
Dortmund: 1. Roman Buerki - 26. Lukasz Piszczek (căpitan), 15. Mats Hummels, 2. Dan-Axel Zagadou - 5. Achraf Hakimi (10. Mario Goetze, 87), 27. Emre Can, 28. Axel Witsel (32. Giovanni Reyna, 71), 13. Raphael Guerreiro - 7. Jadon Sancho, 17. Erling Braut Haaland, 23. Thorgan Hazard (19. Julian Brandt, 68). Antrenor: Lucien Favre.
Rezerve neutilizate: 35. Marwin Hitz - 8. Mahmoud Dahoud, 16. Manuel Akanji, 29. Marcel Schmelzer.

Arbitru: Anthony Taylor; arbitri asistenţi: Gary Beswick, Adam Nunn; al patrulea oficial: Craig Pawson (toţi din Anglia)
Arbitru video: Stuart Attwell, arbitru asistent video: Paul Tierney (ambii din Anglia)
Cartonaşe galbene: Haaland (16), Hummels (61), Bernat (68), Marquinhos (90), Di María (90), Neymar (90), Mbappe (90+3).
Cartonaş roşu: Emre Can (89).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...