Fotbal: Reghecampf (Steaua) - Nu am bătut CFR în acest sezon, știu ce ne așteaptă în meciul de mâine

Fotbal: Reghecampf (Steaua) - Nu am bătut CFR în acest sezon, știu ce ne așteaptă în meciul de mâine

Antrenorul echipei de fotbal Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că știe ce o așteaptă pe formația sa în partida de duminică seara, cu CFR Cluj, deoarece nu a reușit să câștige niciuna dintre cele două meciuri directe disputate în actualul sezon al Ligii I.

"Nu am reușit să batem CFR în acest sezon (n.r — 1-2 pe teren propriu și 1-1 în deplasare), dar anul acesta, la ei acasă, am făcut un meci foarte bun. Numai greșelile de arbitraj din acel meci ne-au împiedicat să câștigăm toate cele trei puncte. Noi nu avem nimic de făcut decât să demonstrăm pe teren. Știu ce ne așteaptă în meciul de mâine. Știu ce își doresc toate echipele când joacă cu Steaua, nu numai CFR. Printr-o victorie mâine seară încrederea jucătorilor va fi mult mai mare, iar atmosfera la echipă mult mai bună", a spus Reghecampf.

"Pentru noi începe o etapă nouă unde trebuie să arătăm mult mai bine. De acum importante vor fi doar rezultatele și nu ce așteaptă fanii de la noi pentru că obiectivul principal este să ne câștigăm campionatul. Cu CFR Cluj va fi un meci dificil, ca toate celelalte pe care le vom juca în play-off. Sunt sigur că indiferent de declarațiile care apar, fiecare antrenor va încerca să joace la rezultat, pentru că asta va conta cel mai mult. Acest play-off se va juca până la sfârșit și vor fi meciuri foarte interesante. Nu avem probleme de lot, doar Moke este suspendat. În rest toți sunt sănătoși și sper eu să fie motivați pentru meciul de mâine seară pentru a câștiga cele trei puncte", este de părere Laurențiu Reghecampf.

Acesta a explicat și motivul pentru care atacantul Denis Alibec execută fazele fixe ale echipei sale: "Când Boldrin nu este pe teren, Alibec este jucătorul care execută cel mai bine. Ăsta este singurul motiv. Când fac antrenamentele tactice la fazele fixe eu trebuie să mă bazez pe jucătorul care încearcă să realizeze cel mai bine ce dorim noi. Denis Alibec are o tehnică foarte bună. Într-adevăr, nu ar fi fost rău ca el să fie în careu (n.r. — la cornere), ca valoare, ca nume și așa mai departe. Dar când o să avem în teren un executant mai bun ca Alibec atunci o să schimbăm. Pentru mine Alibec este jucătorul care va continua să execute și loviturile de la 11 metri. Nu sunt supărat pe Denis că a ratat, i-am zis doar că trebuia să șuteze mult mai bine în acel moment pentru că aveam nevoie de gol. Dar în fotbal se poate întâmpla orice".

Echipa de fotbal Steaua întâlnește, duminică, de la ora 20,30, pe Arena Națională din Capitală, formația CFR Cluj, într-o partidă contând pentru prima etapă a play-off-ului Ligii I.

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…