Fotbal: Retragerea lui Ozil de la naţională, "cel mai bun lucru ce se putea întâmpla" (Uli Hoeness)

Retragerea mijlocaşului Mesut Ozil de la reprezentativa de fotbal a Germaniei este "cel mai bun lucru care se putea întâmpla" pentru Mannschaft, a declarat luni pentru ziarul Bild preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, scrie site-ul walfoot.be.

Uli Hoeness nu a fost deloc blând cu jucătorul lui Arsenal. Acesta şi-a anunţat duminică retragerea de la naţională, din cauza criticilor care l-au vizat după eliminarea Mannschaft-ului din primul tur al Cupei Mondiale 2018. Ozil a fost criticat de asemenea după ce s-a fotografiat alături de preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, înaintea Mondialului, împreună cu colegul său de la naţională Ilkay Gundogan (Manchester City).

"Când a jucat ultimul meci bun pentru Germania? E mult de când nu mai străluceşte la naţională. Un nou început fără el e până la urmă cel mai bun lucru care se putea întâmpla. Sunt bucuros că noi am scăpat de această fantomă. N-a mai câştigat niciun duel dinainte de Mondialul din 2014", a afirmat Hoeness.

El a refuzat să vorbească despre polemica legată de Erdogan. "Trebuie să vorbim despre sport. Din acest punct de vedere, de ani de zile Ozil nu mai are nimic de-a face cu Mannschaft", a spus oficialul lui Bayern.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată

5 Panică la Casa Albă înainte de alegeri: Donald Trump își sabotează propriul partid