Fotbal: Selecționerul Anghel Iordănescu a convocat 28 de jucători la națională pentru stagiul din Italia

Fotbal: Selecționerul Anghel Iordănescu a convocat 28 de jucători la națională pentru stagiul din Italia

Selecționerul Anghel Iordănescu a convocat, joi, un lot de 28 de jucători la echipa națională de fotbal pentru pentru partidele amicale cu RD Congo și Ucraina, din stagiul de pregătire din Italia, în perspectiva participării la EURO 2016.

Din cei 28 de fotbaliști, nu toți vor participa de la începutul stagiului, date fiind calendarele competiționale ale cluburilor la care sunt legitimați jucătorii din străinătate, precizează site-ul Federației Române de Fotbal.

În perioada 18-30 mai, echipa națională va efectua un stagiu de pregătire în Italia, la Saint-Vincent, pe durata căruia va disputa două partide amicale, cu RD Congo pe 25 mai la Como și cu Ucraina pe 29 mai la Torino. Un ultim meci de verificare va avea loc pe 3 iunie, la București, cu Georgia.

Dintre cei 28 de jucători, lotul lărgit pentru turneul final din Franța, se vor decide cei 23 care vor forma lotul României la EURO 2016. Lista finală pentru Campionatul European va fi comunicată pe 31 mai, data limită potrivit regulamentelor UEFA.

Au fost convocați 13 jucători din Liga I și 15 stranieri.

La EURO 2016, România face parte din Grupa A, alături de Franța, Elveția și Albania. În meciul de deschidere, România va întâlni Franța, pe 10 iunie, pe Stade de France. A doua partidă a tricolorilor va avea loc pe 15 iunie, contra Elveției (pe Parc des Princes, la Paris), iar a treia împotriva Albaniei, pe 19 iunie (la Lyon).

Lotul lărgit al României:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung jr (Astra);

Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya/Qatar), Cosmin Moți (Ludogoreț Razgrad), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo), Alin Toșca (FC Steaua București)

Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva/Israel), Adrian Ropotan (Pandurii Tg. Jiu), Andrei Prepeliță (Ludogoreț Razgrad), Adrian Popa (FC Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua București), Andrei Ivan (CSU Craiova), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad/Arabia Saudită);

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț Razgrad), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra Giurgiu), Ioan Hora (Pandurii Tg. Jiu).

AGERPRES (AS/autor: Mihai Țenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

4 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

5 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual