Fotbal: Sir Alex Ferguson a ieşit de la terapie intensivă, anunţă clubul Manchester United

Sir Alex Ferguson, legendarul antrenor al echipei de fotbal Manchester United, operat sâmbătă în urma unei hemoragii cerebrale, a ieşit de la terapie intensivă, a anunţat clubul englez, citat de AFP.

"Sir Alex nu mai are nevoie de terapie intensiv şi îşi va continua recuperarea ca pacient (al spitalului Salford Royal)", precizează gruparea de pe Old Trafford într-un comunicat postat pe contul său de Twitter.

După internarea sa de urgenţă la clinica din Salford, mesajele de afecţiune venite din întreaga lume s-au succedat în presa britanică, precum şi pe reţelele de socializare.

"Familia sa a fost copleşită de nivelul de susţinere, însă cere respectarea vieţii sale private, deoarece va fi vital pentru următoarea etapă a recuperării sale", adaugă Manchester United.

Conform presei britanice, fostul antrenor al lui United a reuşit să se ridice şi să discute cu familia sa, sâmbătă, prezentând astfel semne încurajatoare în privinţa recuperării sale.

"Suntem încrezători. Clubul este pozitiv, foarte pozitiv", a asigurat miercuri după-amiază antrenorul lui Manchester United, portughezul Jose Mourinho, în cursul unei conferinţe de presă.

Sir Alex Ferguson a cucerit 38 de trofee în cei 27 de ani petrecuţi la comanda lui Man United (1986-2013), între care 13 titluri de campion al Angliei şi două Ligi ale Campionilor (1999 şi 2008).
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

2 Țara în care am ajuns să trăim...

3 Ce se ascunde sub șantierul Autostrăzii Vestului. Descoperirea impresionantă la săparea primului tunel de la Holdea

4 VIDEO Așa o fi? / Imagini din sursă oficială cu un OZN?

5 „Moarte României!” / Titlu delirant în presa rusă / Experți militari ruși sugerează bombardarea Bucureștiului: „E o reacție adecvată”