Fotbal: Stadionul clubului Athletic Bilbao are cel mai bun gazon din lume

San Mames, arena clubului spaniol de fotbal Athletic Bilbao, a fost desemnat stadionul cu cel mai bun gazon din lume, în cadrul Summit-ului mondial al fotbalului care se desfășoară la Madrid.

San Mames a fost în competiție cu stadionul Mercedes-Benz, pe care joacă echipa Atlanta Falcons, din Liga profesionistă de fotbal american, și Atlanta United (MLS), și cu Estadio de Luz, al echipei de fotbal Benfica Lisabona.

Stadionul San Mames are o capacitate de 53.000 locuri și a fost inaugurat în sezonul competițional 2013-2014, dar lucrările s-au finalizat la începutul sezonului 2014-2015.

San Mames are o fațadă emblematică unde se poate proiecta un afișaj de lumini și găzduiește, de asemenea, restaurante, o piscină, magazinele și muzeul clubului.

El va găzdui finalele din 2018 ale competițiilor rugbystice europene intercluburi, Challenge Cup și Champions Cup.

AGERPRES/(autor: Adrian Drăguț, editor: Teodora Oprea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis