Fotbal: VAR a avut o marjă de eroare de 1,68% în sancţiunile cu penalty din campionatul Spaniei

Sistemul de arbitraj video (VAR) a înregistrat o rată de succes de 96,92% în sancţiunile în care s-a impus penalty, în sezonul 2018/2019 al ligii spaniole de fotbal, iar marja de eroare a fost de 1,68%, conform analizei prezentate miercuri de Comitetul tehnic al arbitrilor (CTA), relatează EFE.

Cu ajutorul VAR, 44 decizii în acordarea penalty-urilor au fost corijate, iar în alte 25 de cazuri deciziile au rămas neschimbate.

În ceea ce priveşte cartonaşele galbene, 98,32% au fost acordate corect, în timp ce marja de eroare a fost de 1,68%, iar la ofsaid-uri, 94,61% din decizii au fost corecte, faţă de o marjă de eroare de 5,39%.

Intervenţia VAR la golurile marcate a fost de 9,5% din total, iar cuantumul incidentelor analizate s-a ridicat la 4,293, cu o medie de 12 de partidă. Arbitrii au revăzut fazele la ecranul de pe teren în 66 de cazuri, iar alte 55 de decizii s-au luat fără consultarea înregistrării video. Media de intervenţie pentru o semnalizare VAR a fost de 83 secunde, care a crescut la 129 secunde când a fost nevoie de revederea fazei la ecranul de pe teren.

Preşedintele CTA, Carlos Velasco Carballo, a subliniat modul extraordinar în care arbitrii s-au adaptat la sistemul VAR şi anticipează că în sezonul viitor statistica va fi şi mai bună. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD