Franceza este cea mai sexi limbă din lume (sondaj)

Franceza este limba cea mai sexi din lume, urmată de italiană și spaniolă, relevă un studiu efectuat de aplicația Babel pentru studierea limbilor străine, scrie miercuri ziarul 'Le Figaro'.

Un număr de 14.000 de utilizatori din întreaga lume ai aplicației au fost invitați să numească accentele și limbile pe care el consideră 'cele mai sexi'.

Utilizatorii ne-francofoni au optat în cea mai mare parte (34% din voturi) pentru franceză, italiană (24,4%) și spaniolă (15,8%). Franceza conduce și în topul privitor la atracția exercitată de accentul din vorbire, fiind aleasă de 37,4% dintre respondenți. Locurile următoare, la mare distanță, sunt ocupate de accentul italian și cel englezesc.

La polul opus, apreciate drept cele mai puțin sexi limbi, se află germana și chineza.

Situația este diferită în țările francofone, unde italiana este de departe cea mai sexi limbă, cu 45% dintre opțiunile exprimate, urmată în top de engleză. Cel mai admirat accent este însă cel englez (39% din voturi), înaintea celui italian și spaniol.

Concluzia îmbucurătoare a sondajului este însă că limbile străine — indiferent dacă sunt sau nu sexi — nu reprezintă o barieră de netrecut pentru îndrăgostiți, având în vedere că între 83 și 95% (în funcție de țară) dintre participanți au afirmat că sunt dispuși să învețe o nouă limbă din motive sentimentale.

Dragostea ar fi un motiv suficient pentru 94,7% dintre francezi pentru a învăța o altă limbă, înclinație mai scăzută la elvețieni și nemți, dintre care doar 83% și-au exprimat disponibilitatea de a studia o limbă străină doar de dragul unei relații amoroase.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi ce s-a întâmplat în secunda doi după ce CCR a validat reforma privind pensiile magistraților

2 Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în Satul Olimpic

3 Un „lord” din energie, cu cifră de afaceri de 1,8 miliarde de euro și profituri de peste 200 de milioane de euro, cercetat de DIICOT pentru spălare de…

4 „Vom suferi lucruri pe care nici nu ni le putem imagina”. Avertismentul dur al unui general german pentru Europa

5 De citit... / Povestea pe care manualele n-o spun: Eposul Atrahasis