Frans Timmermans se află joi în vizită în România

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, se află joi în vizită în România şi va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedinţii Parlamentului şi cu premierul.

Frans Timmermans se va întâlni dimineaţă, la Palatul Parlamentului, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, precum şi cu membrii Comisiei speciale privind legile Justiţiei.

La ora 12,00, acesta va avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, iar la 12,45 - cu premierul Viorica Dăncilă. De la 15,45, Timmermans va susţine o conferinţă de presă la Reprezentanţa Comisiei Europene în România. După cele două întrevederi, va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din ţara noastră.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, a precizat că aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

''Mă voi întâlni cu ea (procurorul-şef al DNA - n.r.) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele'', a declarat prim-vicepreşedintele CE pentru caleaeuropeana.ro , marţi, la Bruxelles. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Îmi vine să-mi cer vechiul buletin înapoi” / Promisiunea buletinului electronic se lovește de birocrația din instituții

2 Cum a cucerit specia americană de păstrăv apele reci de la poalele Făgărașului

3 David Popovici este lider absolut de audiență la Europenele de la Paris și cel mai mediatizat înotător din lume

4 Chivu a luat totul cu Inter, dar Fabregas e antrenorul anului în Italia

5 Nicușor Dan testează un premier surpriză: negocieri secrete cu partidele