Franţa: 40 de ''Veste galbene'' au încercat să ocupe reşedinţa de vară a preşedintelui

Patruzeci de membri ai mişcării ''Vestele galbene'' au încercat joi fără succes să ocupe Fortul Bregancon, reşedinţa de vară a preşedinţilor Republicii Franceze pe Coasta de Azur, a declarat vineri pentru France Presse primarul din Bormes-les-Mimosas, Francois Arizzi.

"Poliţia a intervenit pentru a opri în cătunul Cabasson patruzeci de veste galbene care au vrut să se ducă în Fortul Bregancon", a precizat el, confirmând o informaţie a ziarului local Var-Matin.

În ediţia sa de vineri, acest cotidian relatează cu imagini despre ciocniri după-amiază între manifestanţi şi jandarmi în afara fortului, situat pe o peninsulă a celebrei Riviere franceze în sudul Franţei.

Contactat, serviciul de presă al Palatului Elysee a refuzat să comunice locul unde se află acum Emmanuel Macron în perioada acestor sărbători de sfârşit de an, în timp ce toamna a fost marcată în Franţa de revolta "vestelor galbene", francezi modeşti care se consideră abandonaţi şi ostili politicii fiscale şi sociale a guvernului.

Potrivit lui Arizzi, care evocă o "acţiune simbolică", aceste "veste galbene" ar intenţiona să se întoarcă acolo vineri, pentru a încerca din nou să ocupe fortul.

"Pentru cei care doresc democraţia, ar trebui să înceapă prin respectarea proprietăţii altora", a acuzat Arizzi, în timp ce unele dintre aceste "veste galbene" au traversat domenii private pentru a-şi atinge ţintă. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi