Franța: Actualul președinte, Francois Hollande, anunță că nu va mai candida pentru un nou mandat, în 2017

Președintele Franței, François Hollande, a anunțat joi că nu va mai candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din primăvara lui 2017, transmit agențiile internaționale de presă.

Hollande, 62 de ani, a făcut acest anunț într-o declarație la Palatul Elysee.

Actualul șef al statului devine astfel primul președinte din cea de-a Cincea Republică Franceză care renunță la realegere, notează EFE, iar Reuters apreciază că mișcarea surpriză va deschide larg procesul de selecție a unui candidat prezidențial socialist.

"Sunt conștient de riscurile reprezentate de un demers ca al meu, care nu ar reuni suficient sprijin în jurul său. De aceea am decis să nu candidez în alegerile prezidențiale", a anunțat Hollande, în cadrul unei alocuțiuni pronunțate joi seara.

Și AFP notează că, ales în 2012 în fața lui Nicolas Sarkozy, François Hollande devine primul președinte francez care renunță să candideze pentru a fi reales, începând din 1958, excepție făcând Georges Pompidou, decedat în funcție în 1974.

Sondajele îi erau foarte defavorabile lui François Hollande, căzut la mai puțin de 10% intenție de vot în primul tur al prezidențialelor. Iar incertitudinea din jurul deciziei sale de a se prezenta, sau nu, în cursa prezidențială a suscitat mai multe candidaturi alternativă pe stânga.

Președintele socialist a cunoscut în ultimele luni o puternică opoziție în propria tabără, în special la începutul lui 2016, în jurul proiectului de reformă a codului muncii, care a scos în stradă mii de manifestanți.

Mandatul său, marcat de mai multe operațiuni militare externe (Mali, Republica Centrafricană, Irak, Siria), a fost de asemenea cel al celor mai grave atentate comise în Franța: Charlie Hebdo, 13 noiembrie 2015 — la Paris și Saint-Denis, 14 iulie — Nisa.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

4 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

5 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...