Franţa: Adunarea Naţională a votat crearea unui parchet naţional antiterorist

Adunarea Naţională a Franţei votat luni crearea unui parchet naţional antiterorist (PNAT), una dintre măsurile-cheie ale proiectului de reformă a justiţiei, care trebuie să permită, potrivit guvernului, un răspuns mai bun la ameninţare, relatează AFP.

Articolul adoptat de deputaţi în primă lectură prevede crearea acestui parchet care va fi condus de un procuror al Republicii antiteroriste şi care nu este încă cunoscut. Un decret va stabili intrarea sa în funcţie, care ar trebui să aibă loc cel mai târziu până la 1 ianuarie 2020, timpul pentru a numi membrii viitorului PNAT.

Acest nou parchet va fi al doilea specializat, după crearea în 2013 a Parchetului naţional financiar (PNF) creat în urma scandalului în care a fost implicat fostul ministru francez al bugetului Jerome Cahuzac, acuzat de fraudă fiscală. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT