Franţa: Popularitatea preşedintelui Emmanuel Macron a scăzut cu 12% în timpul verii (sondaj)

Popularitatea preşedintelui francez, Emmanuel Macron, a scăzut cu 12% în timpul verii, ajungând la 29% opinii favorabile, indică un sondaj Odoxa difuzat marţi, relatează AFP.

Potrivit sondajului, 71% din cei intervievaţi (cu 12% mai mulţi decât la sondajul precedent) au o opinie negativă despre şeful statului, ceea ce reprezintă un record de nepopularitate pentru Macron de această dată, şi numai 29% dintre persoanele chestionate îl consideră un preşedinte ''bun''.

Macron pierde teren în toate sectoarele opiniei publice, la încheierea unei vacanţe marcate de plecarea a doi miniştri, cei mai populari, Nicolas Hulot şi Laura Flessel, conform sondajului, realizat pentru L'Express, France Inter şi Presse regionale.

Premierul francez, Edouard Philippe, pierde la rândul său 5%, din 35%, cât avea într-un sondaj realizat la sfârşitul lui iunie, şi 64% din persoanele chestionate au o opinie negativă despre el.

Sondajul a fost realizat online, în perioada 5 şi 6 septembrie, pe un eşantion de 1.004 persoane cu vârste de şi peste 18 ani, marja de eroare fiind între 1,4% şi 3,1%. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

3 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

4 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu

5 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot