Franţa: Se inflamează polemica provocată de imaginile care-l arată pe un colaborator al lui Macron lovind manifestanţi

Polemica stârnită de violenţele comise asupra unor manifestanţi de un colaborator al preşedintelui Emmanuel Macron a continuat să se inflameze vineri în Franţa, unde în acest dosar au fost deja efectuate câteva reţineri, iar la audieri a fost convocat inclusiv şeful de cabinet al lui Macron, dar preşedintele încă nu a comentat acest caz, relatează AFP.

Pus sub acuzare după difuzarea unor imagini care-l arată lovind protestatari la manifestaţia antiguvernamentală de pe 1 mai, Alexandre Benalla, un apropiat al lui Macron şi adjunct al şefului de cabinet al acestuia, a fost arestat preventiv vineri, în timp ce preşedinţia a anunţat demiterea lui, în încercarea de a înăbuşi scandalul.

Prezent ca 'observator' în dispozitivul poliţiei la acea manifestaţie, Alexandre Benalla, echipat cu o cască a forţelor de ordine, a agresat o tânără şi un tânăr. Taha Bouhafs, militant al stângii radicale care a filmat scena, a relatat pe Sud Radio că bărbatul, despre care credea că este poliţist, "a apucat de gât o fată", iar apoi un tânăr manifestant pe care l-a lovit "de mai multe ori în spate şi în cap". Cel lovit "era inofensiv, era la pământ şi îl implora să înceteze", a spus militantul.

Preşedinţia franceză a aflat încă de a doua zi despre ce s-a întâmplat şi l-a suspendat pe Benalla pentru două săptămâni, dar nu a sesizat justiţia. Probabil că totul s-ar fi oprit aici dacă ziarul Le Monde nu ar fi publicat miercuri imaginile ce-l incriminează pe colaboratorul lui Macron, fapt care a provocat un val de indignare şi îl pune într-o situaţie dificilă pe preşedintele care a descris moralitatea în viaţa politică drept o prioritatea a mandatului său la Palatul Elysee, dar care se confruntă şi cu o scădere pronunţată în sondaje.

Între timp, trei poliţişti au fost suspendaţi pentru că i-au transmis lui Benalla imagini de pe camerele de supraveghere, un jandarm rezervist, care era împreună cu el, a fost de asemenea reţinut, tot pentru lovirea unor manifestanţi, iar şeful de cabinet al preşedintelui francez, Patrick Strzoda, a fost audiat ca martor.

Criticile se îndreaptă şi către ministrul de interne, Gerard Collomb, căruia i se reproşează mai ales că nu a sesizat poliţia, deşi ar fi ştiut de cele petrecute la acea manifestaţie, unii politicieni din opoziţie cerându-i demisia. El urmează să fie audiat marţi în Senat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării