Franţa/alegeri: Macron câştigă primul tur cu 27,85%, urmat de Marine Le Pen cu 23,15% (rezultate finale)

Preşedintele în funcţie, centristul Emmanuel Macron, s-a plasat pe primul loc în turul întâi al alegerilor prezidenţiale de duminică din Franţa, obţinând 27,85% din voturi şi devansând-o pe Marine Le Pen (23,15%), candidata de extremă-dreaptă cu care se va întâlni în turul al doilea, conform rezultatelor finale comunicate luni de Ministerul de Interne, transmit AFP şi dpa.

După numărarea tuturor buletinelor de vot, pe locul al treilea din cei 12 candidaţi s-a situat Jean-Luc Mélenchon (stânga radicală) cu 21,95% din opţiuni.

În urma acestor rezultate, turul al doilea, programat pe 24 aprilie, va fi o reeditare a finalei din 2017, când Macron a câştigat în faţa Marinei Le Pen.

Rata de participare la scrutinul de duminică a fost de 73.69%, ceea ce înseamnă un absenteism de 26,31% dintre alegători, cel mai ridicat pentru un prim tur al prezidenţialelor după nivelul consemnat în 2002, de 28,4%.AGERPRES


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto

5 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar