Gabriel Biriș: Statul face o declarație de neputință prin posibila aplicare a impozitului specific

Aplicarea impozitului specific ar putea fi considerată o declarație de neputință din partea statului, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice Gabriel Biriș, la evenimentul de lansare a "Cartei Albe a IMM-urilor din România".

'Prin aplicarea impozitului specific pe motiv că, vezi Doamne, în industria asta tot nu colectăm nimic, statul face o declarație de neputință. Or, noi trebuie să ne concentrăm în a întări instituțiile statului și a-i întări respectul față de lege, nu a da excepții de la lege pentru cei care nu au respectat-o. Înțeleg că în mod special în zona cluburilor și a restaurantelor mari acest impozit este așteptat, și este absolut firesc. Și eu, ca avocat, dacă mi s-ar pune un impozit specific, ținând cont că veniturile mele din avocatură sunt cu mult peste media sectorului, m-ar bucura. Nu putem să fim ipocriți și să nu spunem că ne bucură dacă cineva spune că trebuie să plătim mai puțin impozit. Ne-am bucura așa cum ne-am bucura să coste mai puțin și marfa, să putem să vindem mai mult. Nu suntem ipocriți', a spus Gabriel Biriș.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 28 iunie, un proiect de lege prin care impozitul pe profit este înlocuit cu un impozit specific în industria turismului, la hoteluri și unități de alimentație publică.

Gabriel Biriș a precizat, totodată, că este firesc ca oamenii din sectoarele în care ar urma să se aplice impozitul specific să se bucure, dar trebuie dovedit că acesta este un impozit sustenabil.

'Avem o opinie de la Consiliul Concurenței, care spune că măsura este susceptibilă a fi ajutor de stat. Și asta înseamnă că statul român, care a dat această facilitate, va trebui să recupereze la un moment dat acest impozit. Dacă așa este, ar fi trebuit să ne clarificăm mai întâi dacă este sau nu ajutor de stat. Căci, dacă este așa, impozitul nu are vreun rost, pentru că, pe de o parte, spunem 'Gata, declarați tot, controale mai puține, că TVA-ul este în continuare acolo', pe de altă parte, vă punem să plătiți o sumă fixă și ne bucurăm și declarăm, după care tot statul o să vină, așa cum a mai venit în anumite situații, și o să spună: 'Ne pare rău, trebuie să ne dați banii înapoi!'', a afirmat Gabriel Biriș.

Conform oficialului din MFP, aceasta ar însemna o lipsă de stabilitate și predictibilitate chiar pentru beneficiarii acestui impozit. El a mai spus și că 'ar putea vorbi liber o zi numai de ce nu ar fi bun'.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

2 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...

3 Inginerie de top pe A1 / Viaducte uriașe la Boița, construite prin metode avangardiste

4 Ucraina ar fi lovit Rusia cu racheta Ruta Block 1, fondată de un antreprenor rus

5 „Waterloo-ul” lui Putin? / Prăbușirea unui Su-57 lângă Moscova, un semn al declinului rusesc