Galaţi: Amendă totală de 7.200 lei pentru 9 tineri care mâncau seminţe şi aruncau cojile pe jos

Poliţiştii locali au sancţionat contravenţional, cu amendă totală în cuantum de 7.200 lei, un grup de nouă tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care mâncau seminţe şi aruncau cojile pe jos, a informat, miercuri, Poliţia Locală Galaţi.

Potrivit sursei citate, cei nouă tineri, toţi din Galaţi, au fost depistaţi în zona Liceului Tehnologic 'Radu Negru' din localitate, în timp ce consumau seminţe de floarea soarelui, iar cojile rezultate le aruncau pe jos, afectând estetica şi curăţenia localităţii, deşi în zonă sunt amplasate recipiente de colectare a gunoiului menajer.

Acţiunea întreprinsă de oamenii legii se înscrie în activităţile derulate de Poliţia Locală Galaţi, în perioada aprilie - noiembrie, în cadrul Planului de măsuri ' Gospodăria Municipiului 2021', în care sunt angrenate structurile de ordine publică şi Serviciul de Protecţie a Mediului.

''Având în vedere aceste practici locale, adică consumul de seminţe şi aruncarea cojilor pe domeniul public, poliţiştii locali vor continua activităţile stabilite încă de anul trecut prin acelaşi plan de măsuri, scopul final fiind prevenirea şi combaterea acestor fapte contravenţionale, dar şi conştientizarea asupra păstrării curăţeniei urbane, care de multe ori lasă de dorit", a declarat directorul Poliţiei Locale Galaţi, Petrică Hahui, citat în comunicatul transmis.

În prima lună de derulare a planului 'Gospodăria Municipiului 2021', poliţiştii locali au aplicat pentru fapte, precum aruncare/abandonare/depozitare deşeuri, afectare spaţiu verde, un număr de 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 68.500 lei. AGERPRES / (AS - autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte