GCS: Cele mai multe decese din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore - 98; în total - 6.163

România a înregistrat, în ultimele 24 de ore, cele mai multe decese ale unor persoane diagnosticate cu COVID-19 de la începutul pandemiei - 98, numărul total al deceselor din această cauză ajungând la 6.163, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, este vorba despre 55 de bărbaţi şi 43 de femei infectaţi cu noul coronavirus şi care au fost internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Ilfov şi Bucureşti..

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 25 decese la peste 80 de ani.

95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi până în prezent, mai precizează GCS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani