GCS: Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 246 de sancţiuni contravenţionale

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 246 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 128.700 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, vineri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Totodată, vineri, 81 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 18 iunie, au fost raportate 1.498.689 de cazuri în UE/ SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania. AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la CCR! / Trei judecători denunță autosesizarea ilegală a Curții

2 Surpriză de proporții / Rusia ar fi golit celebrul depozit de explozibili de la Cobasna, din Transnistria, supranumit „Hiroshima Europei”!

3 Construcțiile uriașe de pe Autostrada A1 care schimbă Valea Oltului. Cum avansează lucrările la pasajul pentru urși și tuneluri

4 Septembrie se anunță mai cald decât de obicei: Vreme de vară în majoritatea țării

5 Râcă la PSD din cauza lui Georgescu...