Generalul McCaffrey: Tancuri Abrams și drone pentru Ucraina ar însemna înfrângerea Rusiei

Generalul McCaffrey: Tancuri Abrams și drone pentru Ucraina ar însemna înfrângerea Rusiei

Generalul american (r.) Barry McCaffrey consideră că dacă SUA vor decide în cele din urmă să furnizeze Armatei ucrainene tancuri Abrams și drone de luptă americane, atunci aceasta va face un pas uriaș pentru înfrângerea Rusiei.

Generalul american (r.) Barry McCaffrey subliniază faptul că din punct de vedere strategic Federația Rusă nu poate câștiga războiul din Ucraina și crede că SUA ar trebui să livreze arme ofensive Ucrainei pentru ca aceasta să poată pune presiune nu doar pe Armata rusă, cât și pe Vladimir Putin.

El crede că astfel de arme ar putea fi tancuri Abrams și, mai ales, drone americane.

„Marea problemă cu care ne confruntăm acum e modul în care Rusia lovește (n.r. - atacuri asupra infrastructurii critice și energetice a Ucrainei). Vladimir Putin nu mai poate da înapoi. Din punct de vedere strategic nu poate obține o victorie, astfel că apelează la o campanie de teroare. Cred că totul se va decide militar.

Pe termen lung Rusia nu poate să ducă mult timp un asemenea război. Cred că ar trebui să oferim Ucrainei arme ofensive pentru a mări presiunea nu doar pe Armata rusă, dar și pe Putin. E bine dacă am trimite o baterie de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, forțele armate ale SUA dețin 50 de astfel de baterii. Dar ei au nevoie de rachete cu rază lungă, probabil tancuri M1 Abrams și cu siguranță au nevoie de drone performante. Fără acestea războiul se poate prelungi până în vara viitoare cu pierderi mari de vieți omenești”, a precizat generalul american, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune american MSNBC.

Ucraina a cerut drone de atac americane MQ-9 Reaper și Gray Eagle

2. Dronă amer... (drona_mq-1c-gray-eagle_94001000.jpg)

Dronă americană MQ-1C Gray Eagle

Până în prezent SUA au oferit Ucrainei doar drone kamikaze de tip Phoenix Ghost și Switchblade, pentru a respinge invazia rusă.

Ucraina a cerut însă și celebrele MQ-9 Reaper, dar și drone de ultimă generație Gray Eagle MQ-1C.

Membri ai ambelor camere ale Congresului au cerut Casei Albe să trimită Kievului drone de atac, pe care acesta le solicită de mai multe luni. Însă Administrația Biden a refuzat până în prezent această solicitare.

Pentagonul a respins cererea din cauza temerilor legate de reacția Moscovei la trimiterea unor sisteme de arme performante către Ucraina, deoarece Forțele Armate Ucrainene le-ar putea folosi pentru a lovi facilitaţi militare de pe teritoriul Rusiei.

Pentagonul consideră că dronele Gray Eagle MQ-1C ar putea escalada conflictul și ar putea semnala Moscovei că SUA furnizează arme care ar putea viza poziții din interiorul Rusiei. Îngrijorările că Rusia ar putea avea acces la tehnologia americană, dacă drona ar fi doborâtă, au fost, de asemenea, luate în calcul pentru a spune „nu” transferului. SURSA: defenseromania.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Multe națiuni occidentale ar trebui să ia în serios această declarație...

2 Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare ale UMB dau estimările peste cap

3 Rusia, oameni buni...

4 Misteriosul mesaj al lui Valeri Zalujnîi, la 3 luni după ce a fost dat afară de la conducerea armatei ucrainene

5 Potrivit manualului, dacă Rusia ar fi respectat propria doctrină militară, ar fi cucerit Ucraina în prima etapă a invaziei