Generalul Petraeus: Cucerirea Mariupolului poate decide soarta războiului din Ucraina

Generalul Petraeus: Cucerirea Mariupolului poate decide soarta războiului din Ucraina

Războiul a intrat într-o fază "extrem de imprevizibilă", cu "multe scenarii posibile" şi, deşi "Ucraina poate învinge dacă este bine înarmată", "cucerirea Mariupolului ar putea schimba datele problemei", apreciază generalul american David Petraeus, fost director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), transmite marţi EFE.

"Sunt multe scenarii posibile, în funcţie de care dintre cele două tabere este capabilă să se reaprovizioneze, să se reînarmeze, să înlocuiască pierderile şi să incorporeze noi capacităţi", a subliniat Petraeus într-un interviu publicat marţi de cotidianul italian Corriere della Sera, în care nu exclude că războiul s-ar putea prelungi timp de "câteva săptămâni, poate chiar luni".

"Plaja de scenarii se întinde de la o împotmolire lungă, sângeroasă şi de coşmar (cu progrese lente şi 'muncite' ale ruşilor în sud-est, în timp ce ucrainenii continuă cu contraatacuri limitate în jurul oraşelor Kiev, Harkov la est, Mikolaiv în sud-vest şi în alte zone) până când unul sau celălalt câştigă sau îl face pe duşman să se retragă", explică Petraeus.

În opinia sa, "este ceva mai probabil ca Ucraina să capete un avantaj, date fiind hotărârea, ingeniozitatea şi creativitatea pe care le-a demonstrat, precum şi pentru faptul că 'joacă pe teren propriu''', dar "este imprudent să excludem posibilitatea ca Rusia să înveţe din nenumăratele erori pe care le-a comis şi, cu noi şi teribile pierderi de vieţi omeneşti şi de mijloace, să fie capabilă să epuizeze cu timpul apărarea aeriană şi resursele ucrainene".

Petraeus consideră că resursele pe care Kievul le-ar putea primi de la ţările NATO, inclusiv unele pe care le califică drept "extrem de importante" pentru Ucraina, - adică sisteme de apărare aeriană suplimentare (îndeosebi S-300 şi Buk) şi drone americane de tip Switchblade - "pot înclina balanţa în favoarea Ucrainei şi să-i ofere un avantaj la masa de negocieri".

"Însă nu putem exclude nici posibilitatea ca Rusia să se regrupeze, să reia iniţiativa în sud-est şi, posibil, în nord-est", explică generalul american.

Iar "când Mariupol va cădea, aşa cum din nefericire pare că se va întâmpla în ciuda apărării sale eroice, Rusia va dispune de un port excelent pentru aprovizionarea trupelor în sud-est", spune el. O astfel de evoluţie ar permite deblocarea batalioanelor care participă în această luptă şi "ar ajuta (trupele ruse) în avansarea lor epuizantă către provincia Lugansk şi, cine ştie, către Doneţk", în estul Ucrainei, adaugă Petraeus. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR