Considerat un veritabil „Alexandru Macedon al Nordului”, regele suedez Carol al XII lea a fost unul dintre geniile militare ale Europei puțin cunoscute publicului larg. A guvernat o superputere europeană de la vârsta de 15 ani și a obținut victorii incredibile.

Carol al XII lea( jos) la Poltava FOTO wikipedia

Caesar, Alexandru Macedon sau Napoleon sunt câteva dintre cele mai faimoase genii militare ale Europei. Ei provin dintr-o galerie ilustră de cuceritori și oameni de stat care au modelat istoria lumii și care au servit drept sursă de inspirație pentru numeroși lideri. Regi, prinți, împărați sau căpetenii barbare, toți și-au dorit să obțină măcar jumătate din faima acestora. Ei bine, un tânăr rege suedez din secolul al XVIII-lea, puțin cunoscut publicului larg, aproape și-a îndeplinit visul. După o domnie de 21 de ani a rămas cunoscut în memoria contemporanilor drept un veritabil „Alexandru Macedon al Nordului”, un „Napoleon al Scandinaviei”, unul dintre cei mai mari strategi și comandanți militari ai secolului său. Se numea Carol al XII-lea și a lăsat prin moartea sa unul dintre cele mai mari mistere din istoria modernă a Europei.

Stăpân al unei superputeri la numai 15 ani

Carol al XII lea a fost una dintre cele mai uimitoare personalități ale secolului al XVIII-lea. S-a născut pe 17 iunie 1682 și a fost al doilea copil al regelui Carol al XI-lea al Suediei și al Ulrikăi Eleonora a Danemarcei. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Suedia era o superputere europeană care controla teritorii întinse atât în Peninsula Scandinavă (teritorii care astăzi aparțin statelor moderne ale Suediei, părți din Norvegia, Finlanda), dar și în toată zona Balticii, inclusiv de pe teritoriul de astăzi al Germaniei, Poloniei și Rusiei. Cu alte cuvinte Carol al XII lea era moștenitorul unui adevărat imperiu nordic. Tocmai de aceea a fost pregătit cu grijă pentru această sarcină de tutori și profesori excelenți. Era crescut în spirit iluminist, al progresului, dar a fost puternic influențat și de învățăturile religioase protestante dar și de standardele morale ale familiei sale. În adolescență a participat la un program de întărire a fizicului, cu mult sport și antrenament în mânuirea armelor.

La numai 14 ani prințul era un călăreț neîntrecut și avea o predilecție pentru risc, mereu în căutare de adrenalină și aventură. De altfel, acest spirit aventuros îi îngrijora pe curtenii mai conservatori. Prințul a avut o relație specială cu tatăl său. După moartea Ulrikăi, pe când Carol al XII lea avea doar 11 ani, tânărul prinț a fost nedespărțit de tatăl său, regele. L-a însoțit peste tot, inclusiv la întâlniri diplomatice, în călătorii de inspecție a armatei și a provinciilor. A învățat de la tatăl său tot ce avea nevoie să știe pentru a conduce Imperiul Suedez. În anul 1697, pe când Carol avea doar 15 ani, tatăl său Carol al XI lea a murit. Tânărul prinț a dat dovadă de o forță morală și de un curaj ieșit din comun. După numai un an de regenți, Riksdagul (Parlamentul suedez) și-a dat acordul și l-a declarat major. Regele adolescent a condus ca un monarh absolutist, cu o mână de fier, încă din prima zi. A fost responsabil de numeroase reforme administrative și sociale în spirit iluminist, modernizând Suedia și consolidându-i statutul de mare putere.

„Alexandru Macedon al Nordului” îi zdrobește pe ruși

Profitând de faptul că un adolescent a ajuns pe tronul marelui imperiu suedez, rivalii de pe coastele Balticii au început să creeze alianțe. Sperau să smulgă teritorii Suediei cu ușurință, considerându-l pe regele Carol al XII lea încă imatur. S-au înșelat amarnic. La numai 18 ani, regele Suediei Carol al XII lea a făcut praf o întreagă coaliție. Propriu-zis, Regatul Danemarcei și al Norvegiei s-a aliat cu Saxonia, Polonia și Rusia pentru a ocupa teritorii în zona Balticii și a spulbera hegemonia Suediei. Regele adolescent nu a stat pe gânduri. Beneficia de o armată super disciplinată, bine echipată și excelent pregătită din punct de vedere militar. În plus, era ajutat de comandanți cu experiență. În vara lui 1700 s-a aruncat asupra Danemarcei. A debarcat în Zeelandia în apropiere de Copenhaga. Imediat danezii s-au retras din coaliție și au cerut pace. După aceea, s-a dus la Narva (un oraș din Estonia de astăzi), asediat de trupele faimosului Petru I, țarul Rusiei.

Deși cu o armată mai puțin numeroasă, Carol al XII lea spulberă trupele țariste ale lui Petru I, obținând una dintre cele mai spectaculoase victorii ale secolului. În 1701 se întoarce către polonezi și spulberă, la Dvina, trupele lui Augustus al II lea, rege al Poloniei și elector al Saxoniei. De mic, regele suedez visase să ajungă un Alexandru Macedon. Ei bine, după aceste victorii incredibile cu o armată inferioară numeric (ce-i drept foarte bine pregătită militar și bine echipată), Carol al XII lea și-a câștigat supranumele de „Alexandru al Nordului”. Și nu s-a oprit aici. Deși, în 1702, avea doar 20 de ani, tânărul rege suedez s-a dovedit deosebit de abil și a început să joace în liga mare a geopoliticii europene. Jongla cu iscusință între diplomație și intervenție militară. A profitat de faptul că Augustus al II lea conducea peste o țară divizată și avea mulți rivali. A orchestrat detronarea lui Augustus, susținându-l pe Stanisław Leszczyński la tronul Poloniei, în timp ce ataca cu armatele, Saxonia. În cele din urmă a reușit. Noul rege al Poloniei era cooperant cu suedezii.

Greșeala pe care a făcut-o și Napoleon

Singurul adversar pe care nu-l zdrobise complet era Rusia. Carol al XII lea dorea să-l spulbere pe marele Petru I și să ocupe și mai multe teritorii. A făcut o greșeală pe care o va repeta și marele Napoleon. A invadat Rusia . Trupele lui Carol au părăsit Saxonia pentru a ataca Rusia la sfârșitul toamnei anului 1707. Tânărul rege avea 25 de ani și spera să construiască un imperiu uriaș. Cu o armată bine pregătită și foarte disciplinată, suedezii au câștigat bătălia de la Hołowczyn în iulie 1708. Petru I, în timp ce regele suedez era ocupat cu problema poloneză, și-a modernizat armata și a reușit să o și pregătească la un standard decent. Țarul rus a început cu tactica „pământului pârjolit” care l-a forțat pe Carol să abandoneze ruta sa spre Moscova și să se întoarcă în schimb spre Ucraina.

Ulterior, rușii au intervenit cu succes în sistemul de comunicații și logistic suedez. În vara lui 1709, Carol al XII lea s-a trezit într-un teritoriu pustiit, conducând o armată înfometată, cu probleme sanitare și cu moralul la pământ. Rușii au preferat doar să-i hărțuiască pentru a-i vlăgui. Regele suedez s-a retras prin Ucraina, în Polonia. Abia când armata suedeză era la capătul puterilor rușii au atacat. Sau mai precis l-au forțat pe Carol al XII lea să atace. Deși rănit la picior și incapabil să conducă armata personal, Carol a dat ordin trupelor să atace tabăra fortificată rusească de la Poltava pe 8 iulie. Atacul a eșuat, iar trei zile mai târziu grosul armatei suedeze s-a predat rușilor la Perevolochna. Carol era deja în drum spre teritoriul controlat de turci, unde spera să găsească aliați.

Ultima mare aventură a regelui și o moarte misterioasă

Carol al XII lea s-a retras cu aproximativ 1000 de soldați pe teritoriul Imperiului Otoman, ultima sa tabără fiind pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova la Thigina (pe atunci purta numele de Bender). Carol al XII lea spera să se alieze cu turcii și să dea o lovitură puternică țarului Petru I. Otomanii doreau să recucerească Azovul cu ajutorul suedezilor. În ciuda depeșelor trimise acasă, ordinele lui Carol al XII lea nu au fost îndeplinite și nici o armată suedeză nu a venit în ajutorul otomanilor.

De vină a fost și epidemia de ciumă, dar și alianța anti-franceză din Războiul de Succesiune al Spaniei care a blocat trupele în bazele suedeze din Germania. Toate aceste lucruri au făcut ca statutul lui Carol pe teritoriul Înaltei Porți să fie precar. În februarie 1713 a trebuit să lupte pentru a scăpa de un complot otoman. Turcii se gândiseră să-l dea pe mâna lui Augustus de Saxonia în schimbul unei recompense. Pentru a se întoarce acasă, Carol al XII lea a plecat într-o aventură de roman. S-a deghizat și a călătorit incognito prin teritoriile habsburgice și germane timp de două săptămâni. În cele din urmă a ajuns în Pomerania suedeză. Înfrângerea din Rusia i-a stricat toate planurile. August de Saxonia a ajuns din nou rege al Poloniei iar danezii își făceau curaj.

Timp de mai bine de un an Carol s-a străduit să țină războiul departe de Suedia și în același timp să-și mențină posesiunile din Germania. Noua configurație geopolitică, cu ascensiunea casei de Hanovra (membrii ei au ajuns regi ai Angliei), l-au făcut pe Carol să piardă posesiunile germane în 1715. Marele rege suedez nu s-a dat bătut. Până în 1718, cu ajutorul diplomației a menținut status-quo-ul. Între timp a ridicat o armată de 60.000 de oameni. O armată disciplinată și bine echipată. Carol al XII lea a invadat Norvegia. La asediul fortificației Fredrikshald (Halden), aventura lui „Alexandru al Nordului” s-a terminat brusc. Într-o fracțiune de secundă regele a fost împușcat în cap. Moartea sa a rămas un mister al istoriei. Unii spun că un glonț rătăcit din fortificația norvegiană i-ar fi curmat zilele, deși era puțin probabil. Alții sunt de părere că regele a fost asasinat de un om din tabăra sa. Dar cine? Iată o întrebare care încă nu are răspuns.