Războaiele – pe care le voi defini în sens larg drept conflicte militare susținute parțial de natura combatanților și parțial de capacitatea unei națiuni participante de a sprijini economic efortul de război – se încheie în trei moduri: prin victorie, compromis sau epuizare reciprocă, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures .

<< În războiul din Ucraina, realitatea militară este că nici agresorul, Rusia, și nici apărătorul, Ucraina, nu și-au atins obiectivele declarate. Scopul Rusiei a fost să cucerească Ucraina. Faptul că a reușit să controleze doar o mică parte din est a dus la afirmații absurde conform cărora acea regiune ar fi fost tot ce și-a dorit Rusia. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, atunci Rusia ar fi putut (și probabil chiar ar fi făcut-o) să declare victoria după un an de lupte și să încheie războiul. Adevărul, desigur, este că Rusia a încercat și a eșuat să cucerească întreaga țară.

Scopul Ucrainei este să își păstreze întregul teritoriu. Problema este că armata ucraineană nu este suficient de puternică pentru a-i forța pe ruși să se retragă. Acest lucru înseamnă, implicit, că nici națiunile europene care susțin Ucraina nu au puterea sau voința necesară pentru a expulza Rusia.

De ce a invadat Rusia Europa este, în același timp, o chestiune importantă și lipsită de relevanță în acest moment. Prioritatea Moscovei a fost să creeze o zonă tampon între granița rusă și frontiera estică a NATO din Polonia. Într-un sens, această mișcare a fost motivată de o teamă absurdă, având în vedere că NATO nu avea nici capacitatea, nici dorința de a invada Rusia. Însă capacitatea și intenția se pot schimba, iar națiunile trebuie să ia în calcul cele mai nefavorabile scenarii. Rusia era convinsă că poate obține cu ușurință o zonă tampon în Ucraina. O altă posibilitate reală este că Rusia visa la restaurarea granițelor fostei Uniuni Sovietice, iar invazia Ucrainei era primul pas. A eșuat, așa că restul nu mai contează, cel puțin deocamdată.

Nicio parte nu este motivată să continue lupta, dar nici să capituleze. Prin urmare, compromisul devine singura cale de ieșire. Compromisul este la fel de stânjenitor pentru cei care au pornit războiul precum este și pentru cei care au rezistat. Și este dificil de obținut. În orice negociere, fie că e vorba de război sau afaceri, nicio parte nu va recunoaște că are nevoie de un acord sau că nu este pregătită să se retragă de la masa discuțiilor. Dar este esențial să ignorăm ce se spune și să recunoaștem realitatea: Rusia a eșuat în încercarea de a cuceri Ucraina, iar Ucraina a pierdut o parte din teritoriul său. Niciuna dintre părți nu poate pleca de la masa negocierilor, cel puțin nu dacă acționează rațional. Raționalitatea, în acest sens, înseamnă recunoașterea realității – în special în ceea ce privește disponibilitatea poporului și a armatei de a continua războiul. Rusia este greu de descifrat, dar este puțin probabil ca armata și opinia publică – ambele relevante pentru președintele Vladimir Putin – să-și mai dorească încă trei ani de vărsare de sânge. Fără îndoială, Ucraina are temeri similare.

Există o altă dimensiune a acestei situații: faptul că și alte națiuni au un interes în deznodământul războiului. Rusia are puțini aliați. Ucraina are mulți, deși aceștia nu au fost niciodată dispuși să trimită soldați proprii pe front. Problema cu aliații este că, deși au un interes în război, nu trebuie să facă sacrificiul suprem. Europa pretinde că se teme de un viitor în care o Rusie ostilă se află la granițele sale, dar nu este atât de îngrijorată încât să fi construit o forță defensivă credibilă sau să fi generat spiritul militar necesar pentru a duce un război. Și, deși prestația Rusiei în Ucraina arată că nu este o putere militară de temut, realitatea este că sprijinul aliat pentru Ucraina devine aproape inutil dacă acești aliați vor ca Rusia să se retragă, dar nu fac mare lucru pentru a forța această retragere.

Statele Unite, odinioară principala sursă de armament defensiv pentru Ucraina, consideră acum că nu mai există niciun beneficiu în a sprijini Ucraina sau efortul său militar. Asta înseamnă că doar europenii mai vor să impună condiții pe care Rusia nu este dispusă să le accepte. Rusia a început ocuparea Crimeei în 2014, iar motivele strategice pentru acea ocupație rămân valabile. Moscova nu va renunța la Crimeea, iar Europa nu va merge la război cu Rusia pentru a o recupera. Acest aspect este important deoarece, în cadrul negocierilor de pace, Moscova a cerut ca Ucraina să cedeze oficial peninsula – adică să transforme realitatea de facto într-o realitate de jure. Este foarte probabil ca aceasta să rămână o piedică majoră în avansul discuțiilor de pace.

Războiul nu s-a încheiat propriu-zis, deoarece luptele continuă. Totuși, dacă armata rusă nu devine brusc o forță mult mai eficientă, iar SUA sau Europa nu trimit trupe masive pentru a alunga Rusia, liniile de pe hartă sunt, în linii mari, fixate. Noile granițe sunt o realitate. Iar toți cei implicați trebuie să accepte această realitate dacă doresc ca negocierile de pace să aibă succes. Există și alte cereri pe care europenii le pot formula și pe care Rusia nu le va accepta – ceea ce îi face să pară mai onorabili decât americanii care pur și simplu doresc să se termine războiul și să poată face afaceri cu o Rusie slăbită – dar sunt și alte chestiuni care pot fi negociate. Unele dintre acestea, precum dimensiunea armatei ucrainene, pot fi și probabil vor fi ignorate.

Mai există o ultimă dimensiune de luat în considerare. Rusia este o putere nucleară, iar în timpul Războiului Rece, Rusia și SUA au luat toate măsurile de precauție pentru a evita să se amenințe reciproc în mod profund. S-au duelat în așa-numita Lumea a Treia, dar în afară de criza rachetelor din Cuba, nu s-au pus niciodată reciproc într-o situație fără ieșire, de teama unui răspuns nuclear disperat. Estul Ucrainei și Peninsula Crimeea pur și simplu nu merită să se ajungă la un asemenea prag, cum se spunea în Războiul Rece.

În anii 1970, Statele Unite au purtat negocieri nesfârșite cu Vietnamul de Nord pentru un război despre care știau demult că nu poate fi câștigat. Cred că SUA au învățat de atunci că orgoliul diplomatic nu merită prețul vieților omenești. Rusia nu poate ocupa Ucraina, Ucraina nu poate forța retragerea Rusiei, iar negocierile trebuie să pornească de la această realitate. Putin va declara că nu are nevoie de pace, iar Europa se va arăta indignată că America admite ceea ce, oficial, este de neacceptat – că războiul s-a încheiat. Dar toate acestea sunt doar poziționări politice. Cei care insistă că războiul trebuie să continue până când li se vor îndeplini toate condițiile, de fapt blufează. Războiul s-a încheiat – cu excepția uciderilor. >>

Distribuie Distribuie Comentarii