George Simion acuză: Veștea și Tomac ar fi încercat să „rupă” AUR în timpul negocierilor pentru Guvern
Liderul AUR, George Simion, a declarat că a avut întâlniri atât oficiale, cât și informale cu președintele Nicușor Dan, precum și cu alți lideri politici, pe durata negocierilor pentru formarea Guvernului. Aceste discuții au fost confirmate de Simion în timpul emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul . Deși a confirmat întâlnirile, George Simion a refuzat să ofere detalii suplimentare despre aspectele discutate în cadrul acestora, precizând că le-a abordat cu Călin Georgescu, Dan Dungaciu și cu membrii propriului său partid. Totodată, președintele AUR a formulat acuzații directe împotriva consilierului prezidențial Eugen Tomac și a liberalului Adrian Veștea, ambii nominalizați la un moment dat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Simion susține că aceștia ar fi încercat să obțină sprijin din partea unor parlamentari AUR pentru învestirea unui guvern condus de Veștea, acționând contrar deciziei stabilite la nivelul partidului. Simion a subliniat că, în ciuda declarațiilor președintelui Nicușor Dan, conform cărora niciun consilier prezidențial nu s-ar fi implicat în discuțiile pentru formarea unei majorități, deputatul AUR Muhammad Murad ar fi fost chemat la Vila Lac. Acolo, Murad ar fi purtat discuții cu Eugen Tomac și Adrian Veștea despre posibilitatea atragerii unor voturi din partea parlamentarilor AUR.
După desemnarea intempestivă a lui Adrian Veștea, unul dintre deputații AUR, domnul Murad, a fost invitat la Vila Lac de către Adrian Veștea și Eugen Tomac. Aceștia au luat parte la o discuție despre cum ar putea o parte dintre parlamentarii AUR să voteze Guvernul Veștea, de parcă noi am fi o tarabă.Liderul AUR a adăugat, citând afirmațiile președintelui Nicușor Dan, că „Nicușor Dan spune că niciunul dintre consilierii prezidențiali nu s-a implicat în discuțiile pentru formarea unei majorități”. Întrebat dacă mișcarea ar fi putut viza destabilizarea partidului, George Simion a răspuns categoric: „Tomac și Veștea au încercat să spargă PNL. Vă surprinde faptul că au încercat să spargă și AUR?”. George Simion a reiterat că deputatul Murad le-a prezentat propunerile primite și a confirmat că el însuși a participat la toate discuțiile privind formarea unei majorități, inclusiv la întâlniri desfășurate la Palatul Cotroceni. „Am participat la consultări cu toți. De exemplu, am fost atât la consultările formale, cât și la cele informale. Am participat la toate discuțiile. Noi, ca formațiune politică, trebuie să discutăm cu celelalte formațiuni politice și să ajungem la o concluzie”, a explicat Simion. Concluzia fermă a AUR, a precizat liderul partidului, este că formațiunea nu poate face parte dintr-o coaliție de guvernare dacă nu deține funcții importante în statul român și dacă nu este implicată direct în procesul de luare a deciziilor. Simion a încheiat menționând că a avut discuții și cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și președintele Nicușor Dan.
Explorează subiectele:

